Autor:
Eliza Ene-Corbeanu
| marţi, 23 august 2016 | 1 Comentarii
| 881 Vizualizari

Eliza Ene-Corbeanu

Îi plăcea să o țină pe genunchi și să își ascundă nasul în părul ei ciufulit și buclat. Încă mai păstra miros de copil – amestec de lapte și transpirație dulce-acrișoară. O aștepta cu înfrigurare în fiecare joi, când venea să descâlcească contabilitatea firmei la care era colaborator.

Domnul Ilie era priceput la cifre, facturi, deconturi, TVA; reușea în câteva ore să aducă pe linia de plutire orice SRL ce rătăcea în derivă prin mocirla numită Cod fiscal.

Dar cel mai bine îi era atunci când atingea cu degete înfiorate chiloțeii roz cu prințese și rochițele sub care înfloreau sâni micuți ca niște boabe de mazăre.

Visa noapte de noapte că întreg pământul e plin de fetițe frumoase și obraznice, condamnate să rămână copile pe veci, iar el singurul adult, protector și dornic de iubire, le păzea pe toate.

Nimeni nu-i bănuia taina și zbaterile mârșave. Pentru că domnul Ilie știa să spună o vorbă nimerită în orice împrejurare, și, ca un bunic grijuliu, dezmierda obrajii plânși și genunchii juliți ai fetițelor ce nu săreau niciodata de 10 ani. Era foarte exigent când venea vorba de selecție.

– Când trec de 10 ani se strică, se confesa el grupului de dezaxați care-i împărtășeau simțirile. Devin femei. Încep să miroasă a transpirație adevărată, iar privirea lor e deja spurcată. Nu mai e poezie după 10 ani…

Avea o mulțime de filmulețe și fotografii ce ascundeau copilăria mânjită de balele excitate ale unui porc în călduri. Era membru în grupuri selecte și restricționate pedofililor de rând.

E joi după amiază. Maria venise fericită la firma părinților – gata școala.

– De azi sunt în clasa a patra! Sunt mare. Nenea Ilie, îmi pui și mie niște desene pe laptop?

– Sigur, prințesa mea. Șezi la nenea în brațe, să ne uităm împreună. Mi-am terminat treaba.

– Ești bunicul pe care nu l-a avut niciodată, spunea mama Mariei. Doar să nu te supere cu nebuniile ei.

– Asta-i vorbă! Știți că îmi plac copiii. Hai, cu nenea Ilie să-ți ia o înghețată. Avem voie, doamnă ?

– Sigur. Dacă nu te deranjează poți să ne-o iei de pe cap.

– Vreau sus pe umeri. Poți? Te roog.

Rugămintea ei îl tulbura. Se temea că nu va rezista tentației când va simți chiloțeii roz și fierbinți pe ceafă. Dumnezeule! Cum îl strângea cu piciorușele în jurul gâtului…Îi venea să o muște.

– Maria, ești grea. O să îi rupi spatele domnului Ilie.

– Lăsați-o, doamnă. E copil.

A ieșit în stradă cu pași de somnambul, fără să știe încotro merge. Vorbele Mariei îi loveau tâmplele și îi clocoteau tot ce era lichid în el :

– Dii căluț! Dii!

– Ți-arăt eu căluț ! Vrei ?

– Vreau, vreau! Dii căluț. Ai trecut de înghețată. Oprește.

Nu mai putea să-și oprească dorința. Cu aripi invizibile, a dus-o pe Maria să-și mănânce înghețata acasă. La el. Copila era veselă și neascultătoare.

– Nu vreau. Prințesa Sofia e pentru bebeluși. Vreau Disney să o văd pe Luna.

Domnul Ilie butona telecomanda cu degete noduroase și nervoase.

– Câți ani ai tu, Maria ?

– Peste o lună fac 10. Vezi să îmi iei cadou.

La naiba cu fetițele astea. Devin femei din ce în ce mai repede. Ce pun criminalii ăștia în mâncare? Ce monștri nenorociți, ce hormoni păcătoși le fură copilăria ?

– Maria, vrei să-ți dai rochița jos? E transpirată.

– Lasă-mă. Nu aud la televizor. Mama a zis că dacă cineva mă pune să mă dezbrac să sun la 112.

– Maria, tu ai telefon? Domnul Ilie părea îngrijorat

. – Sigur, uite-l aici în gentuță.

– Maria, copiii nu au gentuță.

– Ți-am zis că nu sunt copil. Vreau acasă, mă superi.

Era învins. Tot ce iubise până atunci se ruinase. Maxim 6 ani! Ăsta era pragul la care înceta copilăria. Îl scârbea acum gândul că râvnise atâta timp la Maria. Așteptase prea mult.

S-a așezat descumpănit în fotoliu. Instinctual, și-a băgat mâna în chiloți. Curios! Tulburările și deziluzia lui nu ajunseseră până jos. Cu gesturi mecanice, încerca să-și provoace orgasmul imaginând-o pe Maria la 6 ani. Era greu, Maria avea telefon și geantă. Și nu-i mai plăcea Doctorița Plușica sau Prințesa Sofia.

Soneria telefonului Mariei i-a înghețat mâna pe scârboșenia trupului ce pângărise imaginea copilei.

– E mami, sare Maria și îl privește mirată. Da, mami, sunt la nenea Ilie acasă. Stă cu mâinile în chiloți și plânge. Râde cu râs cristalin, de copil nevinovat. Vii să mă iei ?

Domnul Ilie a ales procedura simplificată a recunoașterii. Să beneficieze de reducerea pedepsei și de mila legii.

Pe biroul procurorului era fotografia unei copile cu păr bălai.

– Aveți o fetiță foarte frumoasă, nu s-a putut abține domnul Ilie. Aveți grijă să nu crească prea repede….

Tag-uri:
genunchi, Eliza Ene-Corbeanu, Ilie, Viaţa la Curte, Viaţa la Curte evz, file de poveste, Pedofil, mazăre, domnul Ilie

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/eliza-ene-465x390-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/eliza-ene-465x390-2-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInvitaţii evz
Autor: Eliza Ene-Corbeanu | marţi, 23 august 2016 | 1 Comentarii | 881 Vizualizari Eliza Ene-Corbeanu Îi plăcea să o țină...

Preluat de la EVZ