Autor:
Gabriel Fereșteanu
| marţi, 23 august 2016 | 0 Comentarii
| 72 Vizualizari

La ieșirea din sală, candidații au verifi cat dacă au rezolvat corect subiectele

Proba scrisă la Limba şi literatura română a fost întâmpinată fără prea mari emoţii de absolvenţii de clasa a XII-a. Obişnuiţi deja cu Bacalaureatul şi structura lui, elevii n-au fost prea impresionaţi de Eminescu, Blaga sau Stănescu, autorii care au apărut, ieri, în foaia de examen.

Încă de dimineaţă a fost mare agitaţie în jurul liceelor. Prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, a fost prilej de discuţii despre vacanţa tocmai trecută. Cei mai mulţi dintre cei veniţi să „dovedească” subiectele la română, nu preau au învăţat în cele două luni pe care le-au avut la dispoziţie.

„Bacul nu contează, importanţi sunt banii”

Colegiul Economic „Viilor” București, ora 08.00. Tinerii vin relaxaţi, cu zâmbetul pe buze, ochelarii pe ochi şi ţigările în gură. Dacă materiile n-au fost interesante, combinaţia hainelor le-a dat bătăi de cap tot weekend-ul. „Am zăpăcit-o pe mama, de vineri, să-mi calce şi să-mi spele. Speram să nu plouă că voiam să-mi iau rochia asta”, se remarcă într-un grup una dintre candidate.

Oana Petre, absolventă de liceu, este dornică să povestească ce vrea să facă în viaţă: „Nu mai contează dacă iau sau nu Bacul, vreau să mă angajez într-un salon de înfrumuseţare. Se câştigă bine. Am făcut un curs să învăţ să pun unghii false şi am clientele mele. Iau 100 de lei ca să construiesc unghiile şi 50 de lei să le întreţin.Importanţi sunt banii”.

Spre deosebire de prima sesiune, cei care susţin examenul în toamnă nu mai vin însoţiţi de părinţi sau prieteni. Mai independeţi şi dezinvolţi, elevii sunt singuri, cei mai mulţi cu maşini.

„Bre, vino că ne agresează ăştia de la televiziuni! Suntem mai importanţi ca parlamentarii”

În cele trei ore dedicate rezolvării subiectelor, în faţa Colegiului Viilor s-au strâns mai multe televiziuni. Şi-au ales poziţiile, au pus luminile şi şi-au întins cablurile pentru transmisiuni. În rest, a fost linişte.

După o oră şi jumătate, ies şi primii candidaţi. Cei mai mulţi, dornici de vorbă, arată ce subiecte au avut de rezolvat. Râd cu gura până la urechi şi dau interviuri în faţa camerelor de luat vederi. Se simt mândri, chiar dacă n-au scris prea bine în examen. Elevii sunt supravegheaţi atent, n-au voie să vorbească cu presa în curtea şcolii. Trebuie să părăsească unitatea. Paznicul repetă obsesiv către jurnalişti: „Pe domeniul public faceţi ce vreţi, nu în curte! Nu puneţi întrebări aici!”.

Pe măsură ce trece timpul, tinerii ies din ce în ce mai mulţi. Același paznic, implicat foarte activ, cere chiar şi subiectele să le spună părerea lui. Discuţiile se mută dinspre subiecte, spre camerele de luat vederi.


Foto: În timpul examenului, elevii nu au mai fost așteptați nici de părinți, nici de prieteni


Fetele se aranjează să dea bine pe sticlă, iar băieţii vor să se remarce. În drumul spre ieşire, un absolvent se opreşte şi strigă către paznic: „Bre, vino că ne agresează ăştia de la televiziuni! Suntem mai importanţi ca parlamentarii”. De fapt, absolventul voia să fie sigur că atrage atenţia. Cei mai mulţi râd.


Foto: Elevii s-au ferit de fotografi. Parcarea Colegiului Viilor era plină de mașini scumpe


Una dintre absolvente , Maria Costea, nu s-a simţit pregătită pentru prima sesiune: „E prima oară când dau Bacul, nu m-am simţit pregătită în vară. Sper să-l iau acum, subiectele au fost medii, ai avut mai mulţi autori dintre care să alegi. Trebuia să ştii măcar unul!”.

Discuţia a fost întreruptă brusc de un coleg: „Ce-ai făcut? Dai interviu la ziar, n-ai mai prins televiziune, nu?”.

Tag-uri:
Educaţie, Liceu, Viilor, paznic, elevi, liceeni, Fete, băieţi, absolvent, Maria Costea, bac, BAC, Examen, examen, premiaţi, toamnă, vedete

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/09-bac-lib-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/09-bac-lib-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEducaţie
Autor: Gabriel Fereșteanu | marţi, 23 august 2016 | 0 Comentarii | 72 Vizualizari La ieșirea din sală, candidații au verifi...

Preluat de la EVZ