Autor:
Petrisor Cana
| luni, 22 august 2016 | 0 Comentarii
| 42 Vizualizari

Chestor Carmen Tuicu

Numărul doi în Poliția Română a devenit, începând de luni, chestorul Dumitru Jianu, prin ordin al ministrului afacerilor interne, Petre Tobă. Ministrul MAI a împuternicit, totodată, prima femeie în echipa de conducere a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), pe funcția de adjunct al șefului IGPR. Este vorba despre chestorul de poliție Carmen Țuicu.

Poli’ia Română a anunțat schimbări la vârful conducerii instituției. Astfel, prin ordinul ministrului afacerilor interne, începând cu data de 22 august a.c., chestor de poliție Dumitru Jianu a fost împuternicit să exercite funcţia de adjunct I al inspectorului general al Poliției Române, postul rămas vacant după pensionarea chestorului Dumitru Pârvu.

Chestor Dumitru Jianu, noul prim-adjunct al șefului Poliției Române (Foto:Agerpress)

Chestorul Jianu Dumitru ocupa, din anul 2015, funcţia de adjunct al Poliţiei Române, fiind declarat admis prin concurs. Între 2009 şi 2010, el a fost director la Direcţia de Ordine Publică din IGPR. Dumitru Jianu a mai fost, în trecut, director al Direcţiei Rutiere, dar şi şef al Brigăzii Rutiere din Capitală. Acesta a terminat Universitatea Bucureşti- Facultatea de Drept şi este absolvent al Şcolii Militare de ofiţeri activi din cadrul M.I.

Tot prin ordinul ministrului afacerilor interne, chestor de poliție Carmen Țuicu a fost împuternicită să exercite funcţia de adjunct al inspectorului general al Poliției Române. Prima doamnă din echipa de conducere a IGPR a fost, până acum, director la Direcţia Buget Contabilitate din cadrul MAI, așa cum reiese din CV-ul postat pe site-ul Poliţiei Române. Aceasta a absolvit în 1996 Academia de Studii Economice Bucureşti, specializarea Finanţe Bănci şi Contabilitate.

Tag-uri:
Poliția Rom, Dumitru Jianu, Poliției Rom, Chestorul Jianu, Ordine Publică, Brigăzii Rutiere, Universitatea Bucure, Buget Contabilitate, Studii Economice, Carmen Tuicu

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/chestor-carmen-tuicu_1-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/chestor-carmen-tuicu_1-465x390-245x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialActualitate
Autor: Petrisor Cana | luni, 22 august 2016 | 0 Comentarii | 42 Vizualizari Chestor Carmen Tuicu Numărul doi în Poliția...

Preluat de la EVZ