loading…

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis prelungirea măsurii arestului preventiv în cazul fostului viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, cu încă 30 de zile, decizia nefiind definitivă, dar executorie.

Avocatul fostului viceguvernator BNR a anunțat că a atacat deja decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a dispus prelungirea mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile. Am formulat contestație. Urmează să vedem motivele care au stat la baza acestei decizii. După ce vom vedea încheierea motivată, vom formula contestația în scris. Bogdan Olteanu se simte foarte stresat de faptul că nu își poate exercita dreptul la apărare în condiții în stare de libertate. Fiind în arest preventiv, este cât se poate de evident că nu se poate deplasa, nu poate procura și produce acte. Situația lui este evidentă. Este într-o stare de bulversare emoțională. Starea de arest preventiv nu îi poate da un confort psihic sau emoțional, dar e una confortul și alta dreptul la apărare. Nu a avut nimic de obiectat asupra condițiilor din detenție, deși nu sunt cele mai bune”, a declarat Constantin Durgheu, avocatul lui Bogdan Olteanu.

Apărătorul a precizat, în instanță, că va depune o notă de probe la DNA și va cere atât înscrisuri cât și audieri de martori și confruntări.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) trebuiau să judece, vineri, cererea Direcției Naționale Anticorupție de prelungire a arestului preventiv pentru fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu. Avocatul acestuia a cerut însă amânarea cauzei pentru luni, iar instanța supremă a încuviințat-o.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe 12 august, arestarea preventivă a fostului viceguvernator BNR pentru o perioadă de 16 zile. Olteanu a fost inițial plasat în arest la domiciliu, timp de 14 zile.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/instanta-suprema-a-prelungit-arestul-preventiv-in-cazul-lui-bogdan-olteanu-cu-inca-30-de-zile-27545.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/instanta-suprema-a-prelungit-arestul-preventiv-in-cazul-lui-bogdan-olteanu-cu-inca-30-de-zile-27545-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv