loading…

Spitalul CFR din Timișoara, mai multe străzi și un pasaj au fost inundate, aseară, în urma unei furtuni puternice, pompierii fiind chemați și din timpul liber pentru a scoate apa din curți și imobile.

În Timișoara, cantitatea precipitațiilor căzute a atins și 35 de litri pe metrul pătrat, vineri seara, potrivit ISU Banat, județul Timiș aflându-se sub cod portocaliu de furtună. Au fost inundate mai multe străzi, printre care Drubeta, Traian Vuia sau Victor Hugo, dar și mai multe pasaje.

De asemenea, holul Spitalului CFR a fost cuprins de apă, fiind nevoie de intervenția pompierilor.

Traficul rutier a fost deviat, în zona Pasajului Popa Șapcă, care a fost inundat. Un șofer a rămas blocat în apă, în această zonă, fiind tractat de o mașină de teren. Pe Calea Șagului, un stâlp a fost doborât de vânt și a blocat, temporar, circulația.

ISU Banat a activat Grupa Operativă și a chemat pompieri militari din timpul liber, pentru a face față numeroaselor intervenții.

„În urma precipitațiilor abundente, au fost afectate, în principal, municipiul Timișoara și localitățile limitrofe, înregistrându-se atât inundații stradale, dar și la locuințe, curți și imobile ale unor instituții”, au declarat reprezentanți ai ISU Banat.

Județul Timiș s-a aflat sub cod portocaliu de furtună, vineri, până în jurul orei 20.00.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/furtuna-puternica-la-timisoara-spital-si-mai-multe-locuinte-27470.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/furtuna-puternica-la-timisoara-spital-si-mai-multe-locuinte-27470-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv