Autor:
Carmen Anghel
| vineri, 19 august 2016 | 0 Comentarii
| 11 Vizualizari

Regizorul Mihai Măniuțiu. Foto: Nicu Cherciu

Pe lângă cele peste 40 de spectacole oferite de Festivalul Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, programul cuprinde numeroase evenimente conexe, menite să realizeze o apropiere și mai mare a publicului de teatrul independent, să favorizeze un dialog între spectatori și artiști. Astfel, în cele zece zile de Festival, veți putea asista și la conferințe pe tema teatrului independent, discuții libere cu regizorii invitați, workshopuri de actorie, lansări de carte și expoziții.

Undercloud organizează anul acesta două conferințe: vineri, 26 august 2016, ora 10:00, la Sala Arcelor, va avea loc conferința internațională „Spiritul de Avangardă, de la Dada la Scena Contemporană”, moderată de Octavian Saiu și organizată în parteneriat cu Asociația Internațională a Criticilor de Teatru (AICT) – Teatrologie și Departamentul de Studii Teatrale al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București.

Sâmbătă, 27 august, de la ora 16:00, în Sala Arcelor, este programată conferința susținută de Benny Lim, profesor de studii culturale la Hong Kong și artist cu experiență de aproape două decenii în teatrul Asiei de Sud-Est, „Teatrul independent în Asia de Sud-Est”.

În premieră la Undercloud, actorul Marian Râlea va susține un workshop intitulat „Shakespeare stories”, duminică, 28 august, la ora 12:00, în Sala Atelier. Workshopul se adresează actorilor și regizorilor care vor să-și perfecționeze tehnicile și să studieze timp de 3 ore sub îndrumarea lui Marian Râlea. Marian Râlea este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori români. De-a lungul anilor, a jucat în peste 30 de piese de teatru la cele mai cunoscute teatre din România: Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon, Teatrul de Comedie.

Marți, 30 august 2016, de la ora 17:00, în Sala Arcelor, este programat „One-to-One”, un dialog cu regizoarea Mariana Cămărășan, actrița Florina Gleznea și dramaturgul Marco Tesei, iar de la ora 18:00, în Foaier Sala Mare, va avea loc lansarea cărții „Lecția: O meditație cu șapte teme” de Octavian Saiu, apărută la Editura Nemira. Seara, de la ora 21:00, Undercloud organizează întâlnirea cu regizorul Mihai Măniuțiu, care, anul acesta, va primi Premiul Under Any Cloud pentru sprijinul constant oferit tinerilor actori.

Tot marți, 30 august, de la ora 14:00, Elena Kovalskaya, director artistic al Centrului Teatral Meyerhold din Moscova, va susține un workshop despre metodele de lucru ale centrului. Centrul Teatral Meyerhold este unul dintre primele teatre care au apărut în Rusia după Perestroika, o alternativă teatrului de repertoriu: teatru cu scenă-transformer, fără trupă și fără regizor artistic.

În ultima zi de festival, miercuri, 31 august, de la ora 14:00, în Sala Arcelor, Alister O’Loughlin (protagonistul spectacolului „The Tragedian”) va susține un workshop de actorie care se va centra pe caracterizarea fizică și, în particular, pe construirea și schimbarea personajelor în raport cu publicul. Se va axa pe modul în care actorii care lucrează într-un cadru intim pot să jongleze cu arta lor și să ocupe spațiul creat între personaje, actor și public.

Cu ocazia centenarului Dada, spectacolul-lectură „Cabaret Dada” de Matei Vișniec, cu Matei Vișniec, Niko Nitai, Cristi Iacob, Dorina Chiriac, Alexandra Fasolă, Ioana Marchidan, Gabriela Iacob, Vlad Logigan și alții, va avea loc în prezenta autorului, pe 28 august, ora 17:00 (Sala Atelier). După spectacol, urmează un dialog cu dramaturgul Matei Vișniec, artistul plastic Mirela Trăistaru, istoricul de artă Ariadna Zeck, actorul Niko Nitai, criticul Octavian

Programul complet al festivalului UNDERCLOUD 2016 este disponibil aici: http://www.undercloud.ro/program/.

Biletele pot fi acum achiziționate on-line, de pe http://www.bilete.ro/cultural/ și de la Casa de Bilete ARCUB-Gabroveni. Prețul unui bilet este de 35 RON.

Tag-uri:
estivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD, Chris simion, Matei Vișniec, Mirela Trăistariu, ARCUB, mariana Cămărășan, Octavian Saiu

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/mihai-maniutiu-foto-nicu-cherciu-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/mihai-maniutiu-foto-nicu-cherciu-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialCultură
Autor: Carmen Anghel | vineri, 19 august 2016 | 0 Comentarii | 11 Vizualizari Regizorul Mihai Măniuțiu. Foto: Nicu Cherciu Pe lângă...

Preluat de la EVZ