Autor:
Carmen Anghel
| vineri, 19 august 2016 | 0 Comentarii
| 5 Vizualizari

Tânărul George Enescu. Sursa foto: Muzeul Național „George Enescu”

George Enescu s-a născut la 19 august 1881, Liveni, Botoşani și a murit la 4 mai 1955, la Paris. Este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor.
Iată o mică prezentare a vieții compozitorului, de la primele încercări muzicale până la recunoașterea sa la Paris. Sursa Muzeul Național „George Enescu”.

„Considerat a fi un copil-minune, micul Jurjac (aşa cum îi spuneau familia şi cei apropiaţi), visa să devină compozitor încă de la vârsta de 5 ani: „Lucru curios: nu ştiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puţin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influenţeze şi, totuşi, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor”, îi declara mai târziu George Enescu lui Bernard Gavoty, critic muzical şi jurnalist de radio.

La vârsta de 3 ani a avut una dintre experienţele muzicale hotărâtoare, când a auzit întâmplător, pentru prima oară, un taraf cântând într-o staţiune balneară situată în apropierea satului natal. Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn” (Amintirile lui G. Enescu, de B. Gavoty), ţambalul cu ajutorul  unor beţe de lemn, iar naiul, suflând printre buze.

Primele noţiuni muzicale le primeşte de la tatăl său, la vârsta de 4 ani. Văzând preocuparea pentru arta sunetelor, părinţii îi dăruiesc viitorului muzician o mică vioară cu trei coarde. Supărat că nu este luat în serios şi că nu a primit o vioară adevărată, copilul aruncă jucăria în foc. Abia după ce primeşte vioara mult visată, începe să cânte după ureche, pe o singură coardă, cu un singur deget, melodii auzite în sat.

În 1886, Eduard Caudella, compozitor şi profesor la Conservatorul din Iaşi, remarcă talentul deosebit al lui George Enescu şi îi sfătuieşte pe părinţii acestuia să-şi îndrepte copilul către studii muzicale. Dovezi ale primelor încercări de compoziţie datează din anul următor, 1887, când Enescu (născut la 19 august 1881, în comuna Liveni-Vârnav – actualmente George Enescu, din jud. Dorohoi) avea numai şase ani.

Între 1888 şi 1894, George Enescu studiază la Conservatorul din Viena, cu profesori renumiţi ai vremii precum Siegmund Bachrich şi Josef Hellmesberger Junior (vioară), Ernst Ludwig (pian) şi Robert Fuchs (armonie, contrapunct şi compoziţie). La recomandarea lui Josef Hellmesberger Jr., profesor de vioară şi fiul directorului Conservatorului din Viena, George Enescu este trimis de tatăl său să studieze la Paris. Astfel, se perfecţionează la Conservatorul din Paris (1895 – 1899) sub îndrumarea profesorilor José White şi Martin-Pierre-Joseph Marsick la vioară, Jules Massenet şi Gabriel Fauré la compoziţie, Ambroise Thomas şi Théodore Dubois la armonie şi André Gédalge la contrapunct.

Din perioada studiilor la Paris datează cele patru „simfonii de şcoală”, Poema Română op. 1 (1897) pentru orchestră şi cor bărbătesc, Sonata nr. 1 pentru pian şi vioară în Re major, op. 2 (1897), Suita nr. 1, în sol minor, în stil vechi pentru pian, op. 3 (1897), Sonata nr. 2 pentru pian şi vioară în fa minor, op. 6 (1899), lucrări care i-au adus recunoaşterea tânărului compozitor George Enescu. ”

Muzeul Naţional „George Enescu” organizează astăzi, 19 august 2016, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la naşterea compozitorului, evenimente sub genericul „Omagiu lui George Enescu” la toate cele trei sedii ale sale.
La Vila Luminiş din Sinaia are loc recitalul „Enescu la el acasă”, susţinut de la ora 17.00 de Răzvan Anemțoaiei, Dan Iulian Druțac şi Octavian Lup în cadrul Festivalului Internaţional ”Enescu şi muzica lumii”. Tot de la ora 17.00, dar la Secția „Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu-George Enescu” de la Tescani, puteţi urmări spectacolul liric oferit de participanții la Masterclass-ul de artă vocală condus de Leontina Văduva și Alina Pavalache; în program: operă franceză și muzică vocală de George Enescu. Vor cânta Alice Bacalu, Christine Barricault, Louis-Heol Castel, Valentina Dascălu, Cristina Feraru, Ramona Fischer, Say Ufuk Ghenghis, Irina Ionescu, Magda Maftei, Ilia Marinescu, Cezar Mititiuc, Ramona Păun, Maria Petcu, Gaëlle Salomon-Corlobé şi Cătălina Sima, informează Radio România Muzical.
În Bucureşti, de la ora 18.00, are loc în Aula Palatului Cantacuzino un „Medalion George Enescu”; în programul manifestării este înscris vernisajul expoziției Retrospectiva Concursului Internațional “George Enescu”, realizatată de dr. Irina Nițu cu grafică de Horia Nițu, moment prezentat de prof.univ.dr. Viorel Cosma, consultant științific. Tot cu acest prilej publicul este invitat să asculte un recital cameral, susținut de violonista Raluca Stratulat și de pianista Eliza Gabriela Puchianu; pe afiş: Sonata pentru pian și vioară nr.2, op. 6 în fa minor, de George Enescu şi Sonata pentru vioară și pian în Sol major de Maurice Ravel.
Intrarea este liberă la toate evenimentele organizate, iar astăzi, 19 august 2016, accesul vizitatorilor este gratuit în toate cele trei sedii.

Tag-uri:
George Enescu, Bernard Gavoty, Eduard Caudella, Siegmund Bachrich, Josef Hellmesberger, Ernst Ludwig, Robert Fuchs, Joseph Marsick, Jules Massenet, Gabriel Faur, Ambroise Thomas, Poema Rom, Muzeul Na, La Vila, Răzvan Anemțoaiei, Dan Iulian, Octavian Lup, Festivalului Interna, Alice Rosetti, Leontina Văduva, Alina Pavalache, Alice Bacalu, Christine Barricault, Heol Castel, Valentina Dascălu, Cristina Feraru, Ramona Fischer, Say Ufuk, Irina Ionescu, Magda Maftei, Ilia Marinescu, Cezar Mititiuc, Ramona Păun, Maria Petcu, Cătălina Sima, Radio Rom, Aula Palatului, Medalion George, Retrospectiva Concursului, Irina Nițu, Horia Nițu, Viorel Cosma, Raluca Stratulat, Eliza Gabriela, Maurice Ravel

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/george-enescu-fotografii-mnge-1-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/george-enescu-fotografii-mnge-1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialCultură
Autor: Carmen Anghel | vineri, 19 august 2016 | 0 Comentarii | 5 Vizualizari Tânărul George Enescu. Sursa foto: Muzeul Național „George...

Preluat de la EVZ