loading…

Generalul Joseph Dunford, șeful Statului Major General al SUA, urmează să întreprindă o vizită la baza aeriană de la Incirlik, aceasta fiind prima vizită în Turcia a unui înalt oficial american după tentativa de lovitură de stat din data de 15 iulie, relatează presa turcă.

Potrivit unor surse diplomatice citate de cotidianul Hurriyet, Dunford va purta discuții la Ankara cu oficialii turci pe tema cooperări militare între cele două state și va întreprinde o vizită la baza de la Incirlik, utilizată de Statele Unite și NATO pentru operațiunile aeriene în Siria și Irak împotriva grupării teroriste Stat Islamic.

Relațiile dintre cele două state s-au deteriorat în urma tentativei de lovitură de stat, și se așteaptă ca vizita oficialului american să clarifice poziția Statelor Unite în privința evenimentelor petrecute în Turcia după data de 15 iulie.

Recomandare: TURCIA. Zvonuri despre o nouă lovitură de stat: mii de soldați au înconjurat baza militară de la Incirlik!

Pe de altă parte, vizita lui Dunford la baza de la Incirlik, considerată că ar fi fost principala citadelă a complotiștilor, ar putea ridica semne de întrebare privind o posibilă implicare a Statelor Unite în tentativa de lovitură de stat, notează cotidianul Yeni Safak.

Recent, generalul Dunford a catalogat drept “absurde” informațiile din presa turcă care indicau faptul că tentativa de lovitură de stat ar fi fost orchestrată de un general american în retragere.

În cursul zilei de astăzi, aproximativ 7.000 de militari și polițiști au înconjurat și blocat temporar baza aeriană de la Incirlik, presa turcă sugerând că poliția ar fi primit informații care indicau pregătirea unei noi tentative de lovitură de stat. Totuși, ministrul turc pentru Afaceri Europen, Omer Celik, a anunțat pe rețelele sociale că operațiunea a fost doar o măsura generală de securitate, adăugând nu au fost depistate probleme acolo.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/seful-statului-major-general-al-sua-va-vizita-duminica-baza-aeriana-de-la-incirlik-26622.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/seful-statului-major-general-al-sua-va-vizita-duminica-baza-aeriana-de-la-incirlik-26622-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv