Autor:
Mircea Marian
| sâmbătă, 30 iulie 2016 | 0 Comentarii
| 8 Vizualizari

Bogdan Olteanu şi persoanele asociate în dosarul său

Instanţa i-a interzis fostului preşedinte al camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, să comunice cu o serie de martori din dosarul său, printre care şi Liviu Mihaiu, scrie site-ul eranews.ro.

Pe lista celor cu care Olteanu nu are voie să comunice se mai află “inculpatul Vântu Sorin Ovidiu, cercetat în dosar, precum și cu martorii Eftimie Ionuț Adrian, Ifteni Ion, Țurcan Octavian, Enache Sorin, Ionescu Gheorghe, Teodorescu Gheorghe”.

Sorin Enache este fostul manager al trustului Realitatea, în perioada în care era controlată de Vântu.

Bogdan Olteanu a fost reţinut joi noapte sub acuzaţia că, în perioada iulie – noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

“În perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la un om de afaceri ( n.r. – Sorin Ovidiu Vîntu) suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării (n.r. – Liviu Mihaiu). Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic”, susţin procurorii DNA.

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Procurorii susţin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Bogdan Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea, în sediul unui partid politic.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

Tag-uri:
Bogdan Olteanu, sorin vântu, liviu mihaiu

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/arestare-bogdan-olteanu-tariceanu-vantu-dna-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/arestare-bogdan-olteanu-tariceanu-vantu-dna-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Mircea Marian | sâmbătă, 30 iulie 2016 | 0 Comentarii | 8 Vizualizari Bogdan Olteanu şi persoanele asociate în dosarul...

Preluat de la EVZ