Autor:
Otilia Matei
| vineri, 29 iulie 2016 | 0 Comentarii
| 620 Vizualizari

Un simpatizant IS, care învăţase să construiască o bombă după indicaţiile de pe internet a fost oprit de autorităţile britanice chiar înainte de a se urca într-o cursă aeriană spre Bucureşti. Acesta a declarat autoritatilor britanice ca intenţiona să se alăture grupării teroriste Stat Islamic, scrie Daily Mail. Avea bilet dus numai pentru Bucureşti.

Cubeyda Hassan Jama, 19, cetăţean finlandez de origine somaleză, a fost arestat pentru trei ani şi şase luni după ce şi-a folosit banii proveniţi dintr-un împrumut guvernamental necesar perioadei de studii din Anglia pentru a-şi lua bilet doar dus pentru o cursă RyanAir din Stansted spre Bucureşti. Nu este clar cum l-au depistat autorităţile în aeroport, însă este de bănuit că serviciile secrete au jucat un rol important. Cert este că a fost arestat de Poliţie.

Conform sursei citate, tânărul, care studia Informatică la Universitatea Middlesex din Londra a fost obligat să coboare din avionul care urma să plece de pe aeroportul din Stansted din Londra spre Bucureşti, România.

Poliţiştii au descoperit atunci, chiar asupra sa, ceea ce au numit „un ghid explicit de luptă în numele Daesh”, cotiere şi genunchiere, un încărcător solar, o trusă de prim ajutor, împreună cu două perechi de ochelari, ochelari de înot, șampon și o mașină de tuns barba.

Poliţiştii au mai descoperit şi o agendă în care erau scrise câteva pagini în limba arabă, iar cu ajutorul unui translator, s-a descoperit că pe una din pagini era scris şi jurământul de credinţă pentru liderul IS.

Jur credinţă comandantului credincioşilor, marele Calif Abu Bakr al-Husseini al-Qurayshi al-Baghdadi. Pace şi binecuvântare acestuia!

Au urmat percheziţii în locuinţa sa din Thornton Heath, un cartier din capitala londoneză, unde s-au descoperit mai multe elemente care indică dorinţa bărbatului de a se alătura teroriştilor: o listă cu locuri de muncă în cadrul IS (asistent, bucătar, mecanic, profesor, antrenor de fitness) şi instrucţiuni pentru construirea unei bombe. 

În laptopul suspectului au fost găsite, de asemenea, înregistrări video macabre cu execuţiile IS, o listă de echipamente recomandate de jihadişti, un folder numit „Sacrificiu de sine” şi cartea ‘Hijrah to Islamic State’, un material care furniza informaţii detaliate despre aderarea la IS.

Tag-uri:
Cubeyda Hassan Jama, militant is, isis, daesh, stat islamic, simpatizant is

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/cubeyda-hassan-jama_1-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/cubeyda-hassan-jama_1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPanorama
Autor: Otilia Matei | vineri, 29 iulie 2016 | 0 Comentarii | 620 Vizualizari Un simpatizant IS, care învăţase să construiască...

Preluat de la EVZ