loading…

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare – I.T.P.F. Timișoara au depistat 15 persoane, 5 adulți și 10 minori, care intenționau să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde.

“Azi dimineață, în jurul orei 07.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, acționând în baza unei informații, au declanșat o acțiune tactică specifică pentru reținerea unui grup de persoane, care se deplasa pe jos, pe câmp, dinspre frontieră spre interiorul țării, pe direcția localității de frontieră Valcani. Grupul, format din 15 persoane care nu vorbeau limba română, a fost condus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră. 

Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre trei familii formate din 5 adulți, dintre care doi bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 24-45 ani, precum și 10 minori, doi dintre aceștia fiind în vârstă de 1 an, ceilalți cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani. La cercetări, persoanele în cauză au declarat că sunt din Irak și că intenționau să ajungă în Germania, la rude.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/romania-cincisprezece-irakieni-prinsi-in-timp-ce-incercau-sa-treaca-ilegal-granita-26508.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/romania-cincisprezece-irakieni-prinsi-in-timp-ce-incercau-sa-treaca-ilegal-granita-26508-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv