loading…

Marian Stamate, medicul care a fost electrocutat joi, alături de un rezident și un pacient, în sala de operații, susține că intenționează să dea în judecată conducerea spitalului Colțea, precizând că nu este prima dată când are loc un asemenea incident.

“Nu mult după debutul intervenției chirurgicale o funcționare defectuoasă a unui electrocauter s-a soldat cu eletrocutarea pacientului, a echipei chirurgicale, cu foc deschis, flacără electrică, care a secționat cablul de alimentare și a detașat piesa de mână pe care o foloseam în acel moment. Operația a trebuit să fie întreruptă preț de 40 de minute pentru ca ulterior săa fie preluată de o altă echipă, după ce s-a acordat primul ajutor de specialitate (terapie intensivă și cardiologie) echipei care era în sala de operații. Ce a spus doamna manager este o minciună, o încercare de mușamalizare și acoperire a evenimentului. Atunci când ai o echipă medicală care este doborâtă de un șoc electrioc de înalt voltaj și un pacient electrocutat, care în continuare dezvoltă o patologie cardiacă indusă prin electrocuție, nu este un incident minor. De semenea, medicul rezident avea urme de microarsuri pe față. Să vii și să susții că este un eveniment minor este o denaturare a realității”, a declarat medicul Marian Stamate.

De asemenea, acesta a precizat că un eveniment similar a avut loc și în luna mai, fapt confirmat și de medicul rezident, Dana Alexandra Chirilă. Marian Stamate susține că ia în calcul dea în judecată conducerea spitalului.

Purtătorul de cuvânt al spitalului a precizat că până în prezent conducerea unității medicale nu a ajuns la nicio concluzie privind indicentul care a avut loc joi.

Ministerul Sănătății a anunțat joi anunță ca se va face un control la Spitalul Colțea după ce doi medici și un pacient au fost electrocutați în sala de operații, instituția explicând că nu s-au făcut verificări până în prezent pentru că unitatea medicală este în subordinea autorităților locale. 
Managerul Spitalului Colțea, Anca Lupu, a declarat joi că în următoarea perioadă va fi o ,,pauză tehnică”, timp în care se va face o anchetă completă privind cele întâmplate în sala de operații și totodată vor fi verificate și igienizate toate instalațiile electronice din secții.

,,Cei care verifică dacă funcționează normal (n.r. aparatele medicale din spital) sunt firma de mentenanță, care au constata că unele aparate nu sunt în regulă. Ne-au adus unul în schimb, iar acesta este respectivul dispozitivul care ne-a fost adus”, a spus Anca Lupu.

Și cei de la Administrația Spitalelor au demarat o anchetă pentru a stabili care au fost cauzele incidentului.

“Vrem să lămurim ce s-a întâmplat, să punem cap la cap. Va fi chemată și firma (n.r. care a asigură mentenanță) să vedem care sunt cauzele”, a spus Aura Istrate, director economic al Administrației Spitalelor București.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/medicul-electrocutat-in-sala-de-operatii-vrea-sa-dea-in-judecata-conducerea-spitalului-26514.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/medicul-electrocutat-in-sala-de-operatii-vrea-sa-dea-in-judecata-conducerea-spitalului-26514-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv