Autor:
Razvan Gheorghe
| vineri, 29 iulie 2016 | 0 Comentarii
| 9 Vizualizari

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis un mesaj de Ziua Imnului Naţional, în care arată că tinerele generaţii trebuie să cunoască valorile identitare şi morale simbolizate în versurile poemului lui Andrei Mureşanu.

“Este datoria noastră, a tuturor, să cinstim şi să cultivăm în conştiinţa tinerelor generaţii valorile identitare şi morale simbolizate în versurile mobilizatoare ale poemului lui Andrei Mureşanu, păstrând viu respectul pentru simbolurile naţionale ale României”, se precizează într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

MAE precizează că Imnul Naţional al României, “Deşteaptă-te, române!”, a însoţit simbolic marile momente din istoria modernă şi contemporană a poporului român, începând cu revoluţia paşoptistă până la Războiul de Independenţă, Primul Război Mondial, Marea Unire de la 1918, al II-lea Război Mondial, evenimentele din Decembrie 1989 sau la reperele politico-diplomatice de vârf ale parcursului euroatlantic al ţării noastre.

“Simbol naţional decretat prin Constituţie, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului, Imnul Naţional însoţeşte momentele importante sau ocaziile solemne din activitatea diplomatică şi de reprezentare a României la nivel internaţional. Totodată, valoarea sa simbolică supremă reuneşte valenţele sentimentelor de solidaritate, patriotism, demnitate ale românilor de pretutindeni”, se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99 din 1998, Ziua Imnului Naţional al României.



Tag-uri:
MAE, MInisterul Afacerilor Externe, Ziua Imnului National, Agerpres

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/atentat-nisa-mae_2-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/atentat-nisa-mae_2-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Razvan Gheorghe | vineri, 29 iulie 2016 | 0 Comentarii | 9 Vizualizari Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis un...

Preluat de la EVZ