loading…

Cele 1.310.852 de contracte de asigurare, dintre care 936.089 de polițe RCA emise de Carpatica Asig rămân în vigoare până la data expirării, informează un comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară.

Numărul dosarelor de daună deschise până la data de 31 mai 2016 se ridica la 26.520.

Conform legislației în vigoare, protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător revine Fondului de Garantare a Asiguraților, în limita plafonului de 450.000 de lei pentru un asigurat. Pe baza calculelor experților ASF, FGA va suporta, în urma pronunțării falimentului Carpatica Asig, un impact net de până la 624 milioane de lei.

Conform Deciziei ASF, societatea are obligația ca în termen de 30 de zile de la publicarea documentului în Monitorul Oficial să predea Fondului de Garantare a Asiguraților evidențele complete ale dosarelor de daună, în vederea publicării listei potențialilor creditori în asigurări. Totodată, mandatul FGA de administrator temporar al Carpatica Asig va fi prelungit în vederea îndeplinirii acestei obligații de către societate.

De asemenea, asigurătorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru notificarea asiguraților atât cu privire la posibilitatea acestora de a denunța contractele de asigurare cu societatea Carpatica Asig, cât și cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare aferente, proporțional cu perioada cuprinsă între momentul denunțării și cel al expirării duratei de valabilitate a acestora.

Consiliul ASF a hotărât în ședința din data de 27 iulie 2016 retragerea autorizației de funcționare a societății Carpatica Asig, pe baza unui set de rapoarte care au evidențiat starea de insolvență a acesteia, și promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/politele-emise-de-carpatica-asig-raman-in-vigoare-daunele-trec-la-fondul-de-garantare-a-asiguratilor-26474.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/politele-emise-de-carpatica-asig-raman-in-vigoare-daunele-trec-la-fondul-de-garantare-a-asiguratilor-26474-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv