Autor:
Radu Andreea
| miercuri, 27 iulie 2016 | 0 Comentarii
| 68 Vizualizari

Vladimir Putin

Rusia și-a consolidat militar flancul sud-vestic după decizia NATO de a suplimenta capacităţile militare în apropierea frontierelor sale, a declarat ministrul rus la apărării, Serghei Șoigu, potrivit Reuters.

Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Naţional de Securitate de la Moscova, a avertizat luna trecută că decizia NATO de suplimentare a capacităţilor în apropierea Rusiei, înrăutăţeşte situaţia la nivel global.

“Rusia este forţată să ia măsuri simetrice de tip politic, economic şi militar. Aceste măsuri, inclusiv cele din regiunea baltică, se bazează pe strategia Rusiei în materie de securitate naţională prezentată de preşedintele Vladimir Putin la sfârşitul anului 2015”, a subliniat atunci Patruşev.

Armata rusă a desfășurat mai multe sisteme de apărare antiaeriană în sud-vest, precum și un contingent ‘autonom’ de trupe în Crimeea, a menționat Șoigu în timpul unei reuniuni desfășurate la Ministerul rus al Apărării.

‘Începând din anul 2013 (…) am format 4 divizii, 9 brigăzi și 22 de regimente’, a mai spus el, precizând că acestea ‘includ două brigăzi de rachete echipate cu complexe Iskander, care permit sporirea puterii de foc pentru distrugerea unui potențial adversar’.

Pe de altă parte, Șoigu a menționat că grupări ‘teroriste’ sunt active de asemenea în zona Caucazului de Nord.

Alianţa Nord-Atlantică a decis în luna iunie să trimită circa 4.000 de militari suplimentari în Polonia şi în ţările baltice. Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia cer de mult timp consolidarea prezenţei militare NATO, pentru descurajarea Rusiei.

Tag-uri:
Rusia, NATO, flanc militar Rusia, trupe rusesti, frontiere rusesti, Serghei Șoigu, Consiliului Naţional de Securitate de la Moscova, Nikolai Patruşev, armata rusa, Crimeea, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/vladimir-putin_1-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/vladimir-putin_1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Autor: Radu Andreea | miercuri, 27 iulie 2016 | 0 Comentarii | 68 Vizualizari Vladimir Putin Rusia și-a consolidat militar flancul...

Preluat de la EVZ