Autor:
Matei Năstase
| miercuri, 27 iulie 2016 | 0 Comentarii
| 200 Vizualizari

Scad vânzările Apple

Apple a înregristrat o nouă scădere a vânzărilor la cunoscutele telefoane iPhone în trimestrul al trelea al exercițiului fiscal curent. Astfel, profitul net a scăzut cu 27%, depășind estimările analiștilor.

Potrivit Agerpres, în perioada aprilie-iunie 2016, Apple a vândut 40,4 milioane de telefoane iPhone, cu 15% mai puțin decât cele 47,5% milioane unități în perioada similară a anului trecut, dar mai mult decât cele 40,02 milioane unități prognozate de analiști.

Vânzările de telefoane iPhone reprezintă aproximativ două treimi din vânzările totale ale Apple. De asemenea, în trimestrul care tocmai s-a încheiat, Apple a vândut mai puține tablete iPad, computere Mac și ceasuri inteligente Apple Watch decât în trimestrul precedent, în schimb veniturile din servicii au crescut cu 19%.

În aceste condiții, profitul net trimestrial a scăzut cu 27%, până la 7,8 miliarde de dolari, sau 1,42 dolari pe acțiune, peste estimările analiștilor care mizau pe un rezultat net de 1,39 dolari pe acțiune, în timp ce cifra de afaceri a coborât cu 14,6%, până la 42,4 miliarde de dolari, de asemenea peste estimările analiștilor care se bazau pe o cifră de afaceri de 42,1 miliarde de dolari.

“Suntem încântați să anunțăm rezultate pe trimestrul al treilea care reflectă cererea puternică a consumatorilor și performanțe pe care le așteptam la debutul trimestrului”, a declarat directorul general de la Apple, Tim Cook, într-un comunicat de presă.

Publicarea unor rezultate trimestriale care arată că Apple a vândut mai multe telefoane iPhone și a realizat venituri peste estimările analiștilor a făcut ca acțiunile Apple să urce cu 7% în schimburile electronice care urmează închiderii bursei de la New York.

Cu toate acestea, Apple a ajuns la un moment critic. Veniturile au scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv după 13 ani de creștere continuă. Chiar dacă rămâne cea mai valoroasă companie din lume, în funcție de capitalizarea de piață, și generează profituri mai mari decât orice altă companie, principalele sale produse hardware iPhone, iPad și Mac sunt în scădere, iar noile produse nu se bucură de succesul necesar pentru a putea susține vânzările.

Tag-uri:
iphone, telefoane apple, estimari, analisti, vanzari, profit net, apple watch

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/apple-store-fifth-avenue-465x390-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/apple-store-fifth-avenue-465x390-2-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPanorama
Autor: Matei Năstase | miercuri, 27 iulie 2016 | 0 Comentarii | 200 Vizualizari Scad vânzările Apple Apple a înregristrat o nouă...

Preluat de la EVZ