Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că Uniunea Europeană nu a fost “onestă” în legătură cu acordul de gestionare a crizei imigranților din Siria, relatează BBC News online.

Situația acordului dintre Turcia și UE, care a intrat în vigoare din 20 martie, a produs îngrijorări în urma tentativei de lovitură de stat de la data de 15 iulie.

În baza acordului, imigranții clandestini care sosesc în Grecia din Turcia sunt trimiși înapoi pe teritoriul turc, după sunt înregistrați, iar solicitările lor de azil urmează a fi procesate.

“Liderii europeni nu sunt onești”, a spus Recep Erdogan într-un interviu acordat postului german de televiuziune ARD.

Din cele trei miliarde de euro ce fuseseră garantate Turciei, UE a furnizat doar 1-2 miliarde de euro, a adăugat președintele turc.

Turcia găzduiește aproximativ 2,7 milioane de refugiați sirieni, iar, potrivit lui Recep Erdogan, costurile suferite până acum de statul turc, 11 miliarde de euro, au depășit ajutorul financiar acordat de UE.

“Turcia își susține în continuare angajamentul luat în fața refugiaților, dar și-au ținut europenii promisiunea către Turcia?”, a spus liderul turc.

Turcia a solicitat accelerarea procedurilor de liberalizare a vizelor în zona Schengen pentru cetățenii săi, restricții care urmau să fie ridicate până în iunie, dar și reluarea negocierilor privind aderarea la UE.

Din momentul în care acordul dintre UE și Turcia a intrat în vigoare afluxul de imigranți din Grecia a scăzut considerabil.

În situația actuală, Turcia nu se află în poziția de deveni stat membru UE în viitorul apropiat, iar reintroducerea pedepsei capitale de autoritățile de la Ankara ar putea duce la încetarea imediată a negocierilor de aderare.

rootstireaActualitate/Esential
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că Uniunea Europeană nu a fost 'onestă' în legătură cu acordul de gestionare a crizei imigranților din Siria, relatează BBC News online. Situația acordului dintre Turcia și UE, care a intrat în vigoare din 20 martie, a produs îngrijorări în urma tentativei de...

Preluat de la romania ntv