loading…

Peste 100 de copii instituționalizați din cei 20.291 aflați în centrele de plasament din România au fost victime ale abuzurilor, neglijării sau exploatării în anul 2015, potrivit datelor furnizate agenției MEDIAFAX de Ministerul Muncii.

“Potrivit informațiilor primite de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), în anul 2015 au fost confirmate 101 situații de abuz, neglijare sau exploatare în serviciile de tip rezidențial, pe baza datelor centralizate de la Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județe/sectoare ale municipiului București”, transmite Ministerul Muncii într-un răspuns la o solicitare Mediafax.

La 31 martie 2016, în România existau 1.477 de servicii de tip rezidențial destinate copilului separat temporar sau definitiv de familie, unități care în anul 2015 găzduiau 20.291 copii, precizează instituția. Dintre aceștia. doar 32 au fost adopați.

Una dintre probeleme cu care se confruntă instituțiile care au în grijă minori este slaba pregătirea a angajaților.

“În majoritatea cazurilor supuse controlului, care au vizat și acest aspect, reprezentanții ANPDCA au constatat că prevederile în acest sens nu sunt respectate, motivația principală fiind lipsa resurselor bugetare. Conform legislației din prezent, fiecare angajat al serviciilor rezidențiale trebuie să beneficieze anual de cursuri de formare de specialitate,asigurate prin bugetul angajatorului. Practic, sub-ocuparea și slaba pregătire profesională a unor categorii de personal sunt principalele probleme cu care se confruntă serviciile de tip rezidențial”, explică Ministerul Muncii.

Ministerul citează un studiu realizat de Banca Mondială și UNICEF la solicitarea ANPDCA în care se arată că “directorii generali sau adjuncți ai DGASPC menționează multiple probleme legate de resursele umane din sistemul de protecție a copilului: un număr important de posturi vacante dată fiind imposibilitatea de a face angajări după 2009, de unde personal insuficient – categoria de personal care lucrează direct cu copiii (educatori, infirmiere, asistenți medicali) este cea mai afectată; practici nepotiste de angajare; lipsa indicatorilor de performanță care face imposibilă evaluarea performanțelor profesionale ale angajaților; absența unor pârghii de motivare și de sancționare a personalului; calitatea personalului care a scăzut mult în ultimii ani și din cauza investițiilor reduse în formarea continuă a personalului specializat, precum și faptul că nu se măsoară valoarea adăugată a acestui tip de formare”.

De la începutul acestui an, au fost efectuate controale la 60 de servicii de tip rezidențial iar în prezent, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), instituție subordonată Ministerului Muncii cu atribuții în acest sens, are în derulare trei misiuni de control. În ceea ce privește o posibilă încălcare a legii, au fost sesizate Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Inspectoratul General al Poliției Române.

Dragoș Pîslaru, a declarat, duminică, 17 iunie, într-o emisiune televizată, că există suspiciuni de trafic cu copii în orfelinatele din sudul țării și că, în acest moment există “anchete în desfășurare” pentru elucidarea acestor suspiciuni. Ministrul a precizat că anterior investigaților a primit date în acest sens de la serviciile de informații

“Din păcate, am încă niște cazuri în zona de sud-est a țării unde există suspiciuni de trafic de persoane și prostituție legate de instituțile care găzduiesc copiii în numele statului. E vorba de instuții ale statului în care este suspiciunea că a fost trafic de copii, instituții de protecții. Sunt mai multe instituții, cel puțin 4-5 instituții unde se fac anchete”, a declarat ministrul Muncii la Digi 24.

Ptrecizările au venit după ce la începutul luni, șapte angajați ai Complexului de Servicii Sociale ,,Sfânta Maria”, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 1, au fost arestați preventiv de Tribunalul București, într-un dosar ce vizează comiterea unor infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului, abuz în serviciu și delapidare.

Potrivit gandul.info, în țara noastră, doi copii sunt, în medie, victime ale unei forme de abuz în fiecare oră. Datele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopți arată că doar în primele șase luni ale anului trecut, au fost înregistrate 6.736 astfel de cazuri, dintre care 1.555 s-au soluționat prin integrarea copiilor în sistemul de plasament de stat sau privat. Din total, 6.248 de copii au fost victimele abuzurilor în cadrul familiei. Restul au fost abuzați de asistenții maternali, în instituțiile de plasament sau în instituțiile de învățământ.

La finalul lui 2015, numărul total al copiilor aflați în sistemul de protecție specială era de 57.279, dintre care 20.291 în servicii de tip rezidențial iar ceilalti (36.988) în servicii de tip familial.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/peste-100-de-copii-institutionalizati-victime-ale-abuzurilor-in-2015-26311.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/peste-100-de-copii-institutionalizati-victime-ale-abuzurilor-in-2015-26311-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv