loading…

George Becali, finanțatorul echipei Steaua București, a anunțat, astăzi, faptul că mijlocașul algerian Jugurtha Hamroun nu va avea parte de prea multă indulgență, după ce nu s-a prezentat la antrenamente și a plecat în Elveția fără să primească acceptul clubului.

Fotbalistul sosit de la Oțelul Galați în vara anului 2015 i-a cerut lui Reghecampf să-l lase să plece la Paris, pentru a-și rezolva unele probleme personale. Hamroun n-a primit acceptul, mai ales că Steaua joacă marți cu Sparta Praga, dar totuși acesta a plecat. Nu la Paris, așa cum i-a transmis lui Reghecampf, ci la Zurich, scrie Mediafax.

Becali susține că vizita jucătorului în Elveția are legătură cu oferta pe care acesta o are de la Al Sadd. Pe scurt, a plecat să negocieze cu oficialii clubului din Qatar. Patronul Stelei spune că Hamroun riscă să fie suspendat până la finalul contractului, dacă arabii nu plătesc 3 milioane de euro pentru transferul său. Potrivit afirmațiilor făcute de Mirel Rădoi, Al Sadd oferă 2,5 milioane de euro.

”Crede că pleacă atunci când vrea el, vine când vrea. Sunt oameni în care nu poți să-ți pui baza. A plecat de capul lui, pe urmă am aflat că s-a dus în Elveția cu aia din Qatar. El poate să plece, dar niciun ban sub 3 milioane. Doi ani suspendare și cu asta basta.

Steaua îngenunchează în fața unui fotbalist? Sau Becali îngenunchează în fața unui fotbalist? Niciodată! Îi dau salariu și stă, care-i problema? Îl penalizăm cu 25% din contract, pe urma îl trimitem la 6 dimineața să se antreneze la liceu. El se întoarce, o să vină la echipă, dar nu va juca. Spunea că e la Paris, noi am aflat că e în Elveția. Se întoarce în seara asta. Să se antreneze, Liga Campionilor nu vede. Dacă e slabită echipa, ce? Am niște principii și așa am răzbit în viață!”, a declarat Gigi Becali la Sport.ro.

Jugurtha Hamroun a strâns 36 de meciuri, zece goluri și șase pase decisive în toate competițiile în care a evoluat cu Steaua București.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/becali-hamroun-poate-sa-plece-dar-niciun-ban-sub-trei-milioane-de-euro-26329.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/becali-hamroun-poate-sa-plece-dar-niciun-ban-sub-trei-milioane-de-euro-26329-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv