loading…

Sportiva din România, Andreea Mitu a cucerit titlul WTA de la Bastad(Suedia), în proba de dublu, alături de sportiva poloneză Alicja Rosolska, după o finală în care au trecut de Lesley Kerkhove (Olanda) /Lidia Morozova (Belarus).

Meciul Mitu/Rosolska – Kerkhove/Morozova a durat o oră și 12 minute, iar perechea româno-poloneză s-a impus în două seturi, 6-3, 7-5. Pentru victoria de la Bastad, turneu dotat cu premii de 250 000 de dolari, cele două sportive vor încasa un cec în valoare de 12 300 de dolari și 280 de puncte WTA, scrie Mediafax.

În vârstă de 24 de ani, Andreea Mitu este clasată pe locul 175 WTA la simplu și pe locul 93 la dublu. Mitu are un titlu WTA la dublu în carieră, cucerit anul acesta, la Istanbul, alături de Ipek Soylu, și o finală jucată anul trecut, la București, alături de Patricia Țig.

În urmă cu 3 ani, Alexandra Dulgheru pierdea finala de la Bastad, acolo unde a făcut pereche alături de italianca Flavia Pennetta, retrasă între timp din circuit.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/andreea-mitu-a-castigat-finala-turneului-de-dublu-de-la-bastad-26321.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/andreea-mitu-a-castigat-finala-turneului-de-dublu-de-la-bastad-26321-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv