loading…

Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Constanța, împreună cu inspectori din cadrul ITM Constanța, reprezentanți ai DSVSA și DSP Constanța, au desfășurat activități specifice de verificare în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia privind unitățile hoteliere și de alimentație publică, aplicând sancțiuni contravenționale de peste 21.000 de lei.

În cursul zilei de astăzi, polițiștii constănțeni, împreună cu reprezentanții instituțiilor mai sus menționate, au verificat 6 societăți comerciale cu profil de alimentație publică și cazare, aplicând 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 21.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, fiind constatată și o infracțiune prevăzută de Legea nr. 31/1990.

În cadrul acestei activități, au fost efectuate verificări și la o unitate hotelieră din stațiunea Mamaia unde inspectorii din cadrul D.S.P. Constanța au aplicat o amendă pentru producerea de zgomot care depășește limitele maxime stabilite de normele de igienă în vigoare și care pot crea riscuri pentru sănătatea comunitară, potrivit H.G. nr. 857/2011.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/hoteluri-si-restaurante-din-constanta-si-mamaia-amendate-astazi-de-politisti-si-inspectori-26274.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/hoteluri-si-restaurante-din-constanta-si-mamaia-amendate-astazi-de-politisti-si-inspectori-26274-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv