Autor:
Simona Stupar
| joi, 21 iulie 2016 | 0 Comentarii
| 28 Vizualizari

Pavel Sheremet, jurnalistul ucis

Experți ai UE și SUA vor participa la anchetarea asasinării unui jurnalist proeminent din Ucraina, pentru a se asigura transparența maximă, au anunțat autoritățile de la Kiev.

Participanți de la nivel internațional au fost invitați, la cererea președintelui Petro Poroșenko, ieri, la scurt timp după ce o bombă amplasată sub mașina jurnalistului Pavel Sheremet, un reporter de investigații premiat, l-a ucis pe bărbat în centrul capitalei, scrie EUObserver.

Khatia Dekanoidze, șeful poliției naționale ucrainene, a declarat, aseară, că ea deja s-a întâlnit cu experți criminaliști ai FBI, pentru a crea o forță specială. Crima a șocat Ucraina și a avut ecouri la Bruxelles și Washington. Serviciul de externe al UE a anunțat că va avea loc o investigație „rapidă și transparentă” pentru a fi aduși în fața justiției cei responsabili de această crimă.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a promis „sprijin pentru o anchetă completă și imparțială care să-i aducă în fața instanței pe cei responsabili”.

Amnesty International și Human Rights Watch, ca și OSCE, au cerut, de asemenea, o investigație corectă. „Aatacul asupra jurnalistului este o crimă hidoasă, o gravă încălcare a libertății de expresie. Moartea lui Pavel Sheremet trebuie investigată cu imparțialitate și independent”, a spus Denis Krivosheev din Amnesty.

Sheremet a fost un jurnalist născut în Belarus, care a lucrat pentru Pravda din Ucraina, un site de investigații jurnalistice, care a publicat articole acuzatoare la adresa autorităților ucrainene și a invaziei Rusiei din estul Ucrainei. Cele mai recente postări pe blog ale sale se refereau la corupția oligarhilor ucraineni și la crimele batalioanelor de voluntari ucraineni. El a mai fost bătut și amenințat în Belarus și Rusia și a fugit în Ucraina de teamă pentru viața sa. A câștigat premii pentru munca sa din partea Comisiei pentru Protecția Jurnaliștilor, un ONG din New York, și din partea OSCE.

Tag-uri:
ucraina, rusia, belarus, coruptie, ucis, asasinat, crima, masina detonata, bomba, ancheta

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/pavel-sheremet-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/pavel-sheremet-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEuropa
Autor: Simona Stupar | joi, 21 iulie 2016 | 0 Comentarii | 28 Vizualizari Pavel Sheremet, jurnalistul ucis Experți ai UE și...

Preluat de la EVZ