Autor:
Melania Stoica
| miercuri, 20 iulie 2016 | 12 Comentarii
| 3668 Vizualizari

Victor Ponta pe lista rușinii

Fostul premier român Victor Ponta a apărut pe o listă de zece politicieni acuzați de plagiat întocmită de jurnaliștii de la CNN. Acest raport a fost realizat după ce presa internațională a prezentat publicului că părți din discursul Melaniei Trump au fost preluate din discursul susținut de actuala primă doamnă a Americii, Michelle Obama, în 2008.

Potrivit listei publicate pe site-ul televiziunii americane, fostul premier român se situează pe locul 6. Publicația a specificat că acest scandal a fost cunoscut în toată lumea, fapt ce a dus la critici internaționale ațintite asupra Guvernului României. CNN a mai precizat și faptul că Ponta a respins orice acuzație și că totul a fost un atac politic al lui Traian Băsescu, fostul Președinte al României.

Tot din cauza tezei de doctorat a fost acuzat și Karl Theodor zu Guttenberg, fostul Ministru al Apărării german, care a negat acuzațiile. Titlul i-a fost anulat.

Pe lista neagră apare și liderul rus, Vladimir Putin, care a fost acuzat în 2006 că ar fi copiat 16 dintre 20 de pagini ale dizertației sale în economie dintr-un material publicat de Universitatea din Pittsburgh cu 20 de ani înainte. Putin a primit un loc pe podium, fiind prezentat ca al doilea mare politician acuzat de furt intelectual.

În topul rușinii mai apare Timothy Goeglein, Pal Schmitt, Joe Biden, Rand Paul, Merkel Annette Schavan, John Walsh și Ben Carson. Fie că a fost vorba de preluări în discursurile publice sau de copierea unor întregi fragmente în lucrările lor științifice, politicienii și-au asumat voit aceste greșeli și sunt acum recunoscuți internațional.

Tag-uri:
victor ponta plagiat, victor ponta scandal, ponta plagiat doctorat, melania trump discurs plagiat, politicieni care au plagiat, michelle obama discurs

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/victor-ponta_1-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/victor-ponta_1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Melania Stoica | miercuri, 20 iulie 2016 | 12 Comentarii | 3668 Vizualizari Victor Ponta pe lista rușinii Fostul premier român...

Preluat de la EVZ