loading…

Aproximativ 50.000 de persoane au fost suspendate din funcții sau arestate după tentativa de lovitură de stat din Turcia, în contextul în care Administrația Recep Tayyip Erdogan a lansat o campanie împotriva susținătorilor adversarului său, clericul musulman Fehtullah Gulen, relatează Reuters.

Administrația autoritaristă de la Ankara a intensificat activitățile de eliminare din structurile statului a persoanelor suspectate de implicare directă în tentativa de lovitură de stat militară sau de susținere a complotului. Astăzi, 15.200 de angajați ai Ministerului Educației au fost disponibilizați, iar companii media acuzate de susținerea lui Fehtullah Gulen au fost închise. Aproape 500 de persoane au fost disponibilizate marți de la Direcția pentru Afaceri Religioase, 257 de la Cabinetul primului-ministru, iar 100 din structuri ale serviciilor de informații.

În total, circa 50.000 de militari, polițiști, judecători, alți funcționari publici și profesori au fost suspendați din funcții ori arestați preventiv după tentativa de lovitură de stat din noaptea de 15 spre 16 iulie.

“Această organizație teroristă paralelă nu va mai fi pionul niciunei țări. Îi vom dezrădăcina de peste tot”, a declarat premierul Binali Yildirim, referindu-se la structurile care ar fi sub controlul mișcării clericului musulman Fethullah Gulen, aflat în Statele Unite.

Imediat după complotul care s-a soldat cu aproximativ 300 de morți, Binali Yildirim amenința că orice țară care îi oferă protecție lui Fethullah Gulen, principalul adversar al președintelui Recep Tayyip Erdogan, va fi “în război” cu Turcia, o referire la Statele Unite. “Fethullah Gulen este liderul unei organizații teroriste. Orice țară care îl susține nu este prieten al Turciei și va fi în război cu Turcia”, a afirmat Yildirim.

Clericul musulman Fethullah Gülen, un fost aliat al președintelui Recep Tayyip Erdogan, este liderul Mișcării Gülen (Hizmet). Gulen s-a stabilit în statul american Pennsylvania după ce a căzut în dizgrația Ankarei. Fehtullah Gulen este acuzat că se află în spatele opoziției din Turcia, iar Administrația Erdogan suspectează că rivalul său politic a organizat tentativa de lovitură de stat și că s-ar bucura de susținerea Washingtonului.

Fehtullah Gulen a negat orice implicare în tentativa de lovitură de stat, acuzându-l pe Recep Tayyip Erdogan că folosește acest complot ca pretext pentru consolidarea puterii.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/circa-50-000-de-persoane-vizate-de-campania-demarata-de-recep-erdogan-dupa-complot-26148.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/circa-50-000-de-persoane-vizate-de-campania-demarata-de-recep-erdogan-dupa-complot-26148-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv