loading…

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a anunțat suspendarea grevei generale din administrație care urma să fie declanșată mâine, pe termen nelimitat, ca urmare a unor negocieri purtate la sfârșitul săptămânii cu vicepremierul Vasile Dîncu, transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat al FNSA transmis astăzi, în cazul în care angajamentele Guvernului, precum și termenele de soluționare ale acestora nu vor fi respectate, FNSA va relua acțiunile de protest.

Urmare a întâlnirilor de lucru de sâmbătă și duminică dintre Valer Suciu, președinte FNSA, și Vasile Dîncu, vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, au fost convenite mai multe lucruri, astfel încât FNSA suspendă greva generală pe perioadă nedeterminată programată a fi declanșată începând cu 19 iulie. În cazul în care angajamentele Guvernului României din acest acord, precum și termenele de soluționare ale acestora nu vor fi respectate, FNSA va relua acțiunile de protest”, se arată în comunicat.

Astfel, apreciind că Ministerul Dezvoltării lucrează la un proiect important de modernizare și reformă a administrației publice, FNSA și Guvernul au deschis un parteneriat pentru analizarea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică locală.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/greva-generala-din-administratie-care-trebuia-sa-inceapa-marti-a-fost-suspendata-26094.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/greva-generala-din-administratie-care-trebuia-sa-inceapa-marti-a-fost-suspendata-26094-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv