Autor:
Traian Deleanu
| luni, 18 iulie 2016 | 0 Comentarii
| 3 Vizualizari

Avram Pantelimon, unul dintre ”greii” gazului românesc, a ieșit la pensie după ce DNA l-a trimis în judecată pentru fapte de corupție. Societatea unde a fost director a calculat că prejudiciul produs în dosar ar fi mai mic decât cel estimat de procurori.

Avram Pantelimon, directorul Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz, și-a cerut pensionarea după ce procurorii DNA l-au trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție, se arată într-un răspuns al societății de gaze naturale pentru Evenimentul Zilei. Ieșirea la pensie apare după ce, inițial, Pantelimon a contestat decizia de suspendare din funcție în urma trimiterii în judecată, contestație respinsă de judecători.  ”Dl. Pantelimon Avram – directorul Sucursalei Mureș, s-a pensionat pentru de limita de vârstă”, informează acum Romgaz.

Pe rolul Tribunalului Mureș mai așteaptă primul termen de judecată în același dosar de corupție și Ioan Ștefan, fostul director tehnic al aceleiași sucursale, alături de Emil Valentin Mincan și Ioan Tiberiu Olaru, șefi de producție și, respectiv, proiectare. La fel ca și Pantelimon, și cei trei au fost suspendați din funcțiile de șefi. ”Totuși, pentru a nu îngrădi dreptul la muncă prevăzut de Constituția României, s-a trecut la identificarea de posturi vacante în cadrul societății”, arată reprezentanții Romgaz referitor la cei trimiși în judecată.

Prejudicii calculate diferit

Cei patru sunt acuzați de faptul că, în primăvara lui 2014, au aprobat executarea unor lucrări de deviere a unor conducte de aducțiune de la trei sonde. Lucrările de deviere au vizat o zonă unde a fost construit un nou cartier rezidențial al municipiului Târgu Mureș, și anume Belvedere. Lucrarea de deviere a fost executată din fondurile Romgaz, deși o altă asociere ar fi trebuit să deconteze cheltuielile, fără autorizație de construire și pe baza unui proiect care nu aparținea societății de gaze. DNA a calculat un prejudiciu de peste 160.000 de lei.
Ulterior acțiunii DNA, și cei de Romgaz au efectuat o anchetă internă. ”Oportunitatea și necesitatea execuției lucrărilor în anul 2014 nu a putut fi verificată datorită ridicării documentelor de către DNA. Sintetic fluxul activităților privind devierea conductelor în cauză este următorul:  s-a inițiat și executat o reparație care datorită caracterului proiectului (devieri) s-a transformat contabil într-o investiție”, arată reprezentanții Romgaz pentru Evenimentul Zilei. Potrivit lor, concluzia comisiei care a efectuat ancheta internă este că prejudiciul produs în această speță este de aproximativ 143.000 de lei.

Către Guvern: banii pot fi recuperați și de la cetățeni

Procesul în care au fost trimiși în judecată Avram Pantelimon și ceilalți foști șefi din cadrul Romgaz se află încă în faza de cameră preliminară, iar cei de la Romgaz nu s-au constituit, încă, drept parte civilă. ”Romgaz a formulat cererea de constituire parte civilă în dosarul penal, care se va depune până la primul termen de judecată conform cu normele penale în materie. Suma pentru care s-a formulat cererea de constituire parte civilă este de 143.675,62 lei, așa cum este înregistrată în contabilitatea societății, reprezentând contravaloarea lucrării, respectiv material și manoperă, lucrarea fiind executată în regie proprie și aflată în patrimonial societății, și nu cu suma de 160.649,06 lei comunicată de către DNA, rezultată în urma raportului efectuat de propriul specialist”, mai comunică Romgaz.
Care instituție a mai fost chestionată de situația din dosarul ”Romgaz – Belvedere” și de către ministrul Energiei, Victor Vlad Grigorescu. Iar în răspunsul transmis ministrului, cei de la Romgaz arată că au și opțiunea de a acoperi contravaloarea lucrărilor devenite subiect de dosar penal din banii celor care vor vrea să se mute în zona noului cartier Belvedere. ”Societatea, prin sucursala Mureș are dreptul legal și poate să recupereze contravaloarea investiției aflată în patrimoniul propriu, pe măsură ce vor exista solicitări de eliberări de avize pentru extinderea cartierului Belvedere, solicitări care pot să vină de la persoane fizice sau juridice, avize care se vor acorda contra cost conform reglementărilor legale”, semnează Aurora Negruț, președintele CA Romgaz, în răspunsul transmis ministrului Energiei.

Afaceri ca în familie

Înainte de a conduce sucursala Mureș a Romgaz, timp de patru ani, Avram Pantelimon a fost și directorul general al societății cu sediul central la Mediaș. Iar numele său a fost legat la o serie lungă de afaceri puse sub semnul întrebării și în paginile Evenimentului Zilei. Spre exemplu, contractele de aproximativ trei milioane de euro pe care Romgaz-ul condus de Pantelimon le-a încheiat cu Romoil SA, firmă deținută de Ioan Șandru, nimeni altul decât ginerele lui Pantelimon.

Tag-uri:
Avram Pantelimon, Evenimentul Zilei, Pantelimon Avram, Sucursalei Mureș, Tribunalului Mureș, Emil Valentin, Ioan Tiberiu, Constituția Rom, Către Guvern, Victor Vlad, Aurora Negruț, Evenimentului Zilei

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/avram-pantelimon-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/07/avram-pantelimon-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Autor: Traian Deleanu | luni, 18 iulie 2016 | 0 Comentarii | 3 Vizualizari Avram Pantelimon, unul dintre ”greii” gazului românesc,...

Preluat de la EVZ