loading…

Polițiștii din Vâlcea fac, joi dimineață, 22 de percheziții domiciliare în județele Vâlcea, Mehedinți, Gorj și în municipiul București într-un caz de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 8.000.000 de lei, fiind vizat inclusiv producătorul de energie CET Govora.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea desfășoară 22 percheziții într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani, în județele Vâlcea (10), Mehedinți (3) și Gorj (8), precum și în municipiul București (1).

Surse din cadrul anchetei au declarat că percheziții au loc inclusiv la producătorul de energie CET Govora.

Potrivit Poliției, din cercetări a reieșit că, în perioada 2015 – 2016, un agent economic cu obiect de activitate producerea de energie electrică și termic, ar fi evidențiat în actele contabile cheltuieli nereale, în baza unor contracte de achiziție a cărbunelui încheiate cu firme de profil.

În documentele de însoțire a mărfii ar fi fost înscrise cantități mult mai mari decât cele achiziționate în realitate.

De asemenea, în înscrisuri ar fi fost evidențiat cărbune de calitate superioară, în realitate, puterea calorică a cărbunelui achiziționat fiind mult inferioară.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la peste 8.000.000 de lei.

La activități participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județean Mehedinți, Gorj și ai Direcției Generale a Municipiului București.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Producătorul de energie CET Govora din Vâlcea se află în insolvență din luna mai.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/perchezitii-in-3-judete-si-in-bucuresti-inclusiv-la-cet-govora-intr-un-caz-de-evaziune-25336.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/perchezitii-in-3-judete-si-in-bucuresti-inclusiv-la-cet-govora-intr-un-caz-de-evaziune-25336-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv