Autor:
Andreea Udrea
| miercuri, 29 iunie 2016 | 0 Comentarii
| 8 Vizualizari

Vasile Blaga și-ar putea asuma conducerea PNL București pentru o scurtă perioadă FOTO: EVZ

Liberalii se vor întruni, peste o săptămână, într-o şedinţă a conducerii partidului, pentru a stabili preşedintele PNL Bucureşti şi şefii de sectoare.

 Astfel, pentru șefia filialei din Capitală sunt două variante: fie Vasile Blaga își va asuma conducerea organizației, fie filiala va fi condusă, până în septembrie, de cei doi co-președinți, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, urmând ca atunci să fie organizate alegeri, au precizat surse liberale pentru EVZ. Situaţia din filială este una tensionată, în condiţiile în care mai sunt circa patru luni până la alegerile parlamentare. În prezent, atribuțiile de președinte al organizației au fost preluate de europarlamentarul Cristian Bușoi.

Variante abandonate

Până acum, au fost luate în calcul mai multe variante pentru şefia PNL Bucureşti, dar vechii democrat- liberali şi liberali nu s-au înţeles. Printre numele vehiculate s-au aflat Gheorghe Piperea, care nu s-a înţeles la negocieri cu liberalii, sau Adriana Săftoiu, puternic susţinută de Vasile Blaga.

De asemenea, la sectoare șefii de organizații vor fi: Sectorul 1- Ovidiu Raețchi, Sectorul 2- Anca Boagiu, Sectorul 3- Eugen Nicolăescu, Sectorul 4- Adriana Săftoiu, Sectorul 5- un liberal apropiat de fostul șef al organizației, Cristi Olteanu, și la Sectorul 6- Alex Coita, au precizat aceleaşi surse liberale pentru EVZ.

Tag-uri:
vasile blaga, evz, pnl, Alina Gorghiu, Cristian Bușoi, Bucureşti, Ovidiu Raețchi, Anca Boagiu, Eugen Nicolăescu, Adriana Săftoiu

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/06-blaga-img-6436-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/06-blaga-img-6436-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPartide
Autor: Andreea Udrea | miercuri, 29 iunie 2016 | 0 Comentarii | 8 Vizualizari Vasile Blaga și-ar putea asuma conducerea PNL...

Preluat de la EVZ