Autor:
Andrei Călin
| marţi, 28 iunie 2016 | 0 Comentarii
| 5 Vizualizari

Islanda a ajuns în sferturile de finală: foto: facebook/uefaeuro

Reprezentativa Islandei a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria turneelor finale, după ce a eliminat Anglia, luni, la Nisa, datorită unei victorii de neuitat, scor 2-1.

Seară istorică pentru istoria fotbalului. Luni, la Nisa, Islanda a câștigat cu scorul de 2-1 partida disputată, în „optimi”, împotriva Angliei, și s-a calificat în „sferturile” competiției. Insularii au deschis repede scorul, după ce Wayne Rooney a transformat un penalty, în minutul 4. Nordicii au revenit incredibil de repede în joc și au egalat datorită lui Ragnar Sigurdsson, în minutul 6. Scorul final a fost stabilit încă din minutul 18, de Kolbeinn Sightorsson. Englezii au avut inițiativa în restul meciului, dar islandezii s-au apărat cu calm și au încercat să lovească prin câteva contraatacuri foarte tăioase. Tabela nu s-a mai schimbat, iar Islanda a produs una dintre cele mai mari suprize din istoria fotbalului, atât la Campionatele Europene, cât și Mondiale. În preliminarii, nordicii au câștigat o grupă din care au mai făcut parte Olanda, Cehia, Turcia, Letonia și Kazahstan. În grupele turneului final, Islanda a remizat cu Portugalia, (scor 1-1) și Ungaria (1-1) și a învins Austria (scor 2-1). În „sferturi”, Islanda va întâlni reprezentativa Franței.




Tag-uri:
campionatul european, bomba, islanda, anglia, optimi

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/islanda_1-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/islanda_1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEURO 2016
Autor: Andrei Călin | marţi, 28 iunie 2016 | 0 Comentarii | 5 Vizualizari Islanda a ajuns în sferturile de finală:...

Preluat de la EVZ