loading…

Simona Halep, cap de serie numărul 5 și locul 5 WTA, va evolua în primul tur la turneul de la Wimbledon, luni, în fața Karolinei Schmiedlova (Slovacia, 40 WTA), în timp ce Irina Begu, locul 25 mondial va evolua împotriva Carina Witthoeft, numărul 109 în clasamentul mondial.

Confruntarea dintre Halep și Schmiedlova va fi a patra de pe terenul 2, conform programului anunțat pe site-ul oficial al competiției. În primul meci de pe terenul 2, programat la ora 13:30, vor juca, la simplu masculin, britanicul Kyle Edmund (locul 68 ATP) și francezul Adrian Mannarino (locul 54 ATP). Va fi prima confruntare între cele două jucătoare. La turneul de Grand Slam de la All England Lawn Tennis and Croquet Club, Simona Halep are ambiții mari, după ce, în 2015, a fost eliminată în primul tur, de Jana Cepelova, din Slovacia, în trei seturi, scor 7-5, 4-6, 3-6.

Luni vor mai juca la Wimbledon Irina Begu și Patricia Țig. Irina Begu, a 25-a favorită, va evolua în primul meci de pe terenul 5, de la 13:30, împotriva nemțoaicei Carina Witthoeft (109 WTA), notează Mediafax.

Patricia Țig, clasată pe locul 100 în lume, o va întâlni pe italianca Sara Errani, favorita numărul 20, în al doilea meci de pe terenul 14.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/simona-halep-irina-begu-si-patricia-tig-debuteaza-luni-la-wimbledon-25199.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/simona-halep-irina-begu-si-patricia-tig-debuteaza-luni-la-wimbledon-25199-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv