Autor:
Melania Stoica
| duminică, 26 iunie 2016 | 0 Comentarii
| 14 Vizualizari

Sursă foto: www.repubblica.it

Ernesto Fazzalari, cel mai căutat infractor italian, a fost arestat după 20 de ani de căutări, au anunţat autorităţile italiene.

Mafiotul italian, în vârstă de 46 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, acesta fiind absent fără justificare la proces. 

Fazzalari a fost al doilea şef al grupării calabreze Ndrangheta, rivala grupărilor infracţionale Cosa Nostra, din Sicilia şi Camorra, din Napoli. Acesta a fost condamnat în 1999 pentru asociere cu o grupare mafiotă, răpire, deţinere de arme şi un dublu omor în urma rivalităţilor dintre clanuri. Infractorul se ascundea de oamenii legii încă din 1996. 

Ministrul de interne italian, Matteo Renzi, le-a mulţumit public, pe o reţea de socializare, autorităţilor pentru că au reuşit să-l prindă pe Fazzalari. 

“Acest lucru arată că nimeni nu scapă de justiție. Este genul de victorie pe care o încurajăm şi o susţinem în lupta dificilă, dar care poate fi câştigată, împotriva crimei organizate”, a transmis ministru şi l-a descris pe Fazzalari ca fiind “unul dintre cei mai importanţi fugari şi reprezentanţi ai lumii umbrelor”.

Potrivit Agerpres, gruparea mafiotă Ndrangheta a depăşit mafia siciliană şi cea napolitană datorită traficului de cocaină din America Latină. 

Tag-uri:
Ernesto Fazzalari, Matteo Renzi, Ndrangheta, America Latină, Cosa Nostra, Camorra, Sicilia, Napoli, mafia italiana, arestat, dupa 20 de ani de cautari

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/enesto-fazzalari-arestat-dupa-20-de-ani-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/enesto-fazzalari-arestat-dupa-20-de-ani-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialActualitate
Autor: Melania Stoica | duminică, 26 iunie 2016 | 0 Comentarii | 14 Vizualizari Sursă foto: www.repubblica.it Ernesto Fazzalari, cel mai căutat...

Preluat de la EVZ