loading…

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Turcia că, duminică, 26 iunie 2016, este preconizat să se desfășoare, la Istanbul, în zona Bulevardului Istiklal  – Taksim, marșul anual al comunității L.G.B.T. (gay).

Acțiunea nu a primit aprobarea desfășurării din partea guvernatorului provinciei Istanbul, deși pe rețelele de socializare locale au apărut numeroase apeluri de participare la eveniment, fapt ce va determina intervenția în forță a autorităților, pentru dispersarea manifestanților.

Zonele cu risc sporit de apariție a unor manifestații sunt Piața Taksim, cu străzile adiacente, și B-dul Istiklal din Istanbul.

Se recomandă pentru turiștii care se vor afla, în data de 26 iunie 2016, în zona bulevardului Istiklal să manifeste prudență, pe fondul posibilității apariției de manifestări spontane și să se delimiteze de orice acțiune de protest.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/turcia-mars-neautorizat-al-comunitatii-gay-la-istanbul-se-asteapta-violente-de-strada-25145.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/turcia-mars-neautorizat-al-comunitatii-gay-la-istanbul-se-asteapta-violente-de-strada-25145-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv