loading…

Traficul rutier va fi restricționat, astăzi, pe mai multe artere din Capitală, timp de câteva ore, pentru defășurarea marșului normalității, organizat de Asociația Noua Dreaptă, și celui al diversității, organizat de Asociația Accept.

Astfel, participanții la marșul pentru normalitate organizat de organizat de Asociația Noua Dreaptă se vor strânge în Piața Victoriei între orele 11:30 –12:00, ulterior mergând pe traseul : Piața Victoriei – parcare TNT – Calea Victoriei – Piața Națiunilor Unite, stânga Splaiul Independenței – capătul tramvaielor 32 – Aleea Dealul Mitropoliei. Deplasarea participanților se va face pe banda I de circulație, anunță Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei.

Între orele 15:00–15:30, vor avea loc discursuri în Piața Unirii, la piciorul pantei de la Aleea Dealul Mitropoliei.

În ceea ce privește marșul diversității, organizat de Asociația Accept, între orele 15:30 – 16:30 se va face adunarea participanților la intrarea pe șoseaua Kiseleff dinspre Piața Arcului de Triumf, către Piața Victoriei, unde până la ora 17.00 se vor ține discursuri. Între orele 17:00 – 18:00 participanții vor defila pe șoseaua Kiseleff.

Poliția Rutieră recomandă șoferilor să circule pe următoarele rute ocolitoare: – Piața Arcului de Triumf – Piața Charles de Gaulle – bd. Aviatorilor – Piața Victoriei; – Piața Presei Libere – Piața Montreal – bd. Mărăști – bd. Mareșal Averescu – bd. Ion Mihalache – Piața Victoriei.

Polițiștii recomandă șoferilor să evite deplasarea în zonă, să circule cu atenție când trec pe lângă grupurile de participanți la evenimente sau să folosească rutele ocolitoare.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/trafic-restrictionat-in-capitala-pentru-marsurile-asociatiilor-noua-dreapta-si-accept-25153.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/trafic-restrictionat-in-capitala-pentru-marsurile-asociatiilor-noua-dreapta-si-accept-25153-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv