Autor:
Bianca Zaharescu
| sâmbătă, 25 iunie 2016 | 0 Comentarii
| 39 Vizualizari

Sursă foto: hindustantimes.com

Ca după aproape fiecare eveniment de impact la nivel mondial şi nu numai, glumele internauţilor pe tema subiectelor indiferent din sfera de care aparţin nu au întârziat să apară. Rezultatul şoc al referendumului din Marea Britanie s-a discutat intens pe reţelele de socializare, mai în glumă sau mai în serios.

Internauţii nu au ezitat să publice mesaje ironice cu privire la retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. 
“Brexit ar putea fi urmat de Grexit, Departugal, Italeave, Czechout, Oustria, Finish, Slovakout sau Latervia. Numai România va rămâne”, scrie Michael McCarthy, un specialist economic, pe pagina sa de Twitter.

O imagine amuzantă însoţită de un mesaj pe măsură îl arată oe premierul David Cameron alături de cancelarul german, Angela Merkel, parcă luându-şi adio unul de la celălalt: “Sărută-mă tare înainte să pleci”!
Tot pe un joc de cuvinte au pus accentul şi jurnaliştii de la The Sun, care au scris “See EU later”, în traducere. “Ne vedem mai târziu”.
Nici glumele pe seama Reginei Elisabeta nu au lipsit. Pe Twitter a fost publicat[ o imagine în care aceasta îşi ia la revedere, scrie B1 TV. 
O altă glumă îl înfăţişează într-o  imagine pe lierul rus Vladimir Putin, însoţitp de mesajul: “Între timp, în Rusia”.

Tag-uri:
glume brexit, brexit jokes, okes about brexit, brexit anglia, anglia iese sin UE, UE, CE

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/1b1815c0-3a20-11e6-9ae1-15e7618d0e32-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/1b1815c0-3a20-11e6-9ae1-15e7618d0e32-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPanorama
Autor: Bianca Zaharescu | sâmbătă, 25 iunie 2016 | 0 Comentarii | 39 Vizualizari Sursă foto: hindustantimes.com Ca după aproape fiecare eveniment...

Preluat de la EVZ