Autor:
Radu Pădure
| vineri, 24 iunie 2016 | 1 Comentarii
| 109 Vizualizari

Juncker și Schulz încearcă să acopere scena, după golul lăsat de Brexit

La mai bine de trei ani de când David Cameron și-a făcut public planul de a reforma Europa și a anunțat organizarea unui referendum, Marea Britanie a votat pentru părăsirea Uniunii Europene, iar premierul britanic a demisionat.

Este cel mai mare șoc suferit de blocul european în cei 59 de ani de istorie, iar viitorul este în ceață. Nici un stat nu a mai părăsit până acum Uniunea Europeană, iar regulile de ieșire – conținute de Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona – sunt sumare.

Premierul Cameron și-a anunțat demisia puțin după ora 8 (ora Londrei – n.r.), apreciind că este nevoie de un nou prim-ministru, care va fi numit la conferința conservatorilor din octombrie. Cameron a afirmat că va lăsa sarcina activării Articolului 50 succesorului său.

Ce se întâmplă astăzi

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, va participa la o întrunire cu șefii de grupuri parlamentare, la ora 10, ora României, pentru a cădea de acord asupra unei poziții comune a Parlamentului. Este probabil ca în aceasta să se solicite activarea imediată a Articolului 50, pentru a evita luni de zile de incertitudini.

La 12.30, cei mai puternici patru oameni de la Bruxelles – Donald Tusk, președintele Consiliului European, Mark Rutte, premierul olandez, care deține președinția prin rotație a Consiliului, Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene și Martin Schulz se vor întâlni, urmând ca apoi să facă declarații de presă.

Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene, a anunțat că este gata să intervină pentru a potoli piețele. Băncile centrale, de la cea a Japoniei la cea a Elveției, s-au oferit și ele să ajute pentru a furniza lichidități suplimentare – o măsură care nu s-a mai întâlnit de la criza financiară din 2008.

Sâmbătă, miniștrii de Externe ai celor șase țări fondatoare – Franța, Germania, Olanda, Luxemburg, Italia și Belgia – se vor întâlni pentru a discuta implicațiile votului din Marea Britanie.

Summit săptămâna viitoare

David Cameron se va întâlni cu omologii săi la summit-ul Consiliului European, programat pentru marți și miercuri, săptămâna aceasta.

Noile clauze cerute de Marea Britanie pentru a rămâne în UE, la care s-a negociat luni întregi vara trecută, au fost spulberate de votul de joi din Regatul Unit.

Cameron va fi supus unei mari presiuni pentru a activa Articolul 50 și a demara negocierile de ieșire din UE. Liderii europeni nu ar dori să fie târâți în luni și ani de zile de târguieli asupra statutului britanicilor, se arată într-o analiza a The Telegraph. „Afară înseamnă afară”, declara tăios Juncker miercuri, cu o zi înainte de votul pentru Brexit. Săptămâna viitoare vom vedea dacă a vorbit serios sau a vrut doar să sperie votanții.

Pe de altă parte, în Marea Britanie, liderii taberei care a militat pentru ieșirea din UE au declarat că nu este necesară activarea Articolului 50 până când nu vor avea loc negocieri informale – care ar putea dura ani de zile.

De asemenea, pe agenda Consiliului European se află și criza imigranților, inclusiv propunerile pentru deportarea rapidă a imigranților înapoi în Africa și desfășurarea unei forțe navale în largul coastelor Libiei pentru a intercepta vasele cu refugiați. Marea Britanie deține un rol important în această forță – Londra are o navă de luptă în zonă și a mai promis una.

Continuarea pe premium.evz.ro

Premium.evz.ro este platforma cu plată a site-ului „Evenimentul zilei”, cuprinzând o selecție exclusivă de materiale de presă de calitate.

Tag-uri:
Uniunea Europeană, Premierul Cameron, Președintele Parlamentului, Martin Schulz, Donald Tusk, Consiliului European, Mark Rutte, Claude Juncker, Comisiei Europene, Mario Draghi, Băncii Centrale, Marea Britanie, David Cameron, Regatul Unit, The Telegraph, Problema Articolului, Activarea Articolului, Marii Britanii, Comisia Europeană, Zonei Euro, Mare Britanie, brexit

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/tusk-schulz-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/tusk-schulz-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Autor: Radu Pădure | vineri, 24 iunie 2016 | 1 Comentarii | 109 Vizualizari Juncker și Schulz încearcă să acopere scena, după...

Preluat de la EVZ