Autor:
Felix Mihai Badea
| joi, 23 iunie 2016 | 6 Comentarii
| 302 Vizualizari

Victor Ponta și Dan Șova

Evenimentul Zilei vă prezintă principalele evenimente de vineri, 24 iunie.

Victor Ponta şi Dan Şova, aşteptaţi la Instanţa supremă în dosarul „Turceni-Rovinari”

Fostul premier Victor Ponta şi senatorul Dan Sova sunt aşteptaţi, mâine, la Instanţa supremă, unde are loc un nou termen în dosarul „Turceni-Rovinari”. Victor Ponta a fost trimis în judecată, în data de 17 septembrie 2015, de procurorii DNA, pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, alături de alte patru persoane, între care senatorul Dan Şova şi directorul Complexului Rovinari.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinet individual de avocat, Victor Ponta a obţinut de la SCA “Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat. Procurorii DNA spun că în 30 august 2007 între SCA “Şova şi Asociaţii”, reprezentată de Dan-Coman Şova şi Cabinetul Individual de Avocat “Ponta Victor-Viorel”, reprezentat de Victor Ponta, s-a încheiat o “convenţie de conlucrare profesională”, având ca obiect “conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea”.

Convenţia a fost încheiată pe o perioadă nedeterminată, în aceasta fiind stipulat ca pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar Victor Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro, pentru care va emite o factură lunară. DNA mai spune că în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008 pentru presupusele activităţi efectuate în conlucrare Victor Ponta a emis, în calitate de avocat, un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei. Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societăţii de avocaţi SCA “Şova şi Asociaţii”, care a efectuat plata contravalorii lor, după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, având în vedere că, în realitate, Victor Ponta nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare, mai arată DNA.



La porțile soarelui. Sânzienele

Muzeul Național al Satului  „Dimitrie Gusti” vă invită vineri, 24 iunie, începând cu ora 9.00, la evenimentul cultural La porțile soarelui. Sânzienele, prilejuit de sărbătoarea din calendarul obiceiurilor de pste an care  marchează începutul verii. În satul tradițional aveau loc numeroase obiceiuri: de propiţiere, de veneraţie a zeilor în scopul de a aduce belşug, de a îndepărta forţele malefice din comunitatea rurală (Căluşul, Înstruţatul Boului,), de a aduce sau opri ploaia (Paparudele, Caloianul).

O NOAPTE LA MUZEU . Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită vineri, 24 iunie 2016, pe copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, să petreacă o noapte memorabilă printre cele mai mari mamifere care au existat vreodată pe Pământ!


Tag-uri:
Victor Ponta, Dan Șova, DNA, Procurorii DNA, sova si asociatii, cabinerul ponta victor viorel, proces ponta si sova

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/ponta-si-sova-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/ponta-si-sova-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialAgenda zilei
Autor: Felix Mihai Badea | joi, 23 iunie 2016 | 6 Comentarii | 302 Vizualizari Victor Ponta și Dan Șova Evenimentul...

Preluat de la EVZ