Autor:
Ionuţ Mureşan
| joi, 23 iunie 2016 | 4 Comentarii
| 496 Vizualizari

Relu Fenechiu

Aflat în Penitenciarul Vaslui, unde ispățește o condamnare de patru ani de închisoare în dosarul ”Transformatorul”, fostul deputat și ministru al Transporturilor a fost audiat la DNA Ploiești.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: În perioada 2012-2014, suspectul Fenechiu Relu, în calitatea amintită mai sus a pretins și a primit de la o firmă de software, un procentaj de 15% din valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 14.700.000 lei fără TVA) și de o societate farmaceutică cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (în valoare de aproximativ 1.800.000 euro), pentru sprijinul promis și acordat în câștigarea și derularea acestor proiecte. Concret, sprijinul acordat de suspectul Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenția sa la funcționari din cadrul Ministerul Justiției sau la persoane din conducerea societății farmaceutice, asupra cărora avea influență la acel moment.

Pentru acest „ajutor”, suspectul a primit de la reprezentanții firmei de software, prin intermediul a două societăți pe care le controla, suma totală de de 620.000 euro. Pentru a disimula proveniența ilicită a banilor, între cele două societăți și firma de software au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în realitate serviciile respective fiind efectuate doar de către angajații acesteia din urmă.
 



Tag-uri:
Fenechiu Relu, DNA, Trafic de influenta, spalare de bani, justitie, coruptie

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/24-fenechiu-rzv-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/24-fenechiu-rzv-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEvenimente
Autor: Ionuţ Mureşan | joi, 23 iunie 2016 | 4 Comentarii | 496 Vizualizari Relu Fenechiu Aflat în Penitenciarul Vaslui, unde ispățește...

Preluat de la EVZ