Autor:
Bianca Zaharescu
| miercuri, 22 iunie 2016 | 0 Comentarii
| 409 Vizualizari

Directoarea Hexi Pharma, Flori Dinu

Noi detalii în scandalul dezinfectanților diluați așază filă după filă în dosarul Hexi Pharma. Directoarea companiei, Flori Dinu ar fi atras mai multe rețele israeliene în controversatul dosar ce pare a fi stârnit revoluție în sistemul sanitar din România.

Potrivit jurnaliștilor de la jurnalul, citați de stiripesruse.com se pare că Flori Dinu nu s-a ocupat doar de bunul mers al afacerilor cu produse de dezinfecție ai companiei la a cărei conducere se afla. 

Soțul acesteia a pus în 2008 bazele unei societăți ce desfășura afaceri în sfera imobiliarelor și împreună cu directoarea Hexi Pharma au stabilit legături directe cu o întreagă rețea de profil, aflată sub controlul unor grupări din Israel. În urma dezvăluirilor de-a dreptul șocante ce par a nu conteni prea curând, am spune că nu e nimic surprinzător până aici. Însă, culmea este că agenția imobiliară controlată de israelieni a participat la o licitație sub organizarea Spitalului Județean Constanța, tot pentru furnizarea de dezinfectanți!

Nicușor Cristian Dinu s-a asociat într-o firmă cu o anume Mioara Dumitrache, care a pus bazele și vândut ulterior mai multe societăți cu activități în domeniul imobiliarelor, din care o parte au ajuns în dosarul israelienilor a căror nume apar și în cel a lui Radu Mazăre și al unei companii ce a dat spre închiriere Romavia piloți pentru avionul prezidențial al lui Traian Băsescu.

Cel care a înființat firma de imobiliare înscrisă în licitația mai sus amintită, a înființat în 2004 o altă companie, SC D&D Total Consulting SRL, cu activitate tot în sfera imobiliarelor. Același Dinu împărțea capitalul cu asociata Mioara Dumitrache. La numai câteva luni de la înființarea societății, aceștia cesionează acțiunile deținute unor israelieni: – Sebi Shimon Brietholz (care primeşte 34% din acţiuni), Eliran Bar (căruia îi revin 32% din acţiuni) şi Tsafrir Dror (care a primit restul de 32 de procente din părţile sociale ale firmei), scrie stiripesurse.ro

De îndată ce au preluat conducerea societății, cei trei afaceriși israelieni o redenumesc în SC Mamaia Nord Enterprises SRL, cu sediul central la Constanța.

Mamaia Nord Enterprises SRL devine acum proprietar a mai mult de 4 hectare de teren la Năvodari, suprafață pe care afaceriștii israelieni plănuiau să o tranforme într-un complex rezidențial de proporții, cu zonă de agrement și spații comerciale. Planul nu a fost însă dus la bun sfârșit, deoarece societatea a intrat în insolvență. Un alt detaliu ce atrage atenția în toată povestea sunt numele creditorilor: Stelian Fottu, Vasile Fechete și Neculai Ciupercă, patronii Arconi Star, grup cunoscut prin prisma afacerilor în domeniul imobiliarelor. La Judecătoria Constanţa a fost publicat, în toamna anului 2010, un anunţ privind scoaterea la licitaţie a terenului. În documentul publicat se precizează că SC Mamaia Nord Enterprises datorează firmei Arconi Star suma de 963.474,30 lei, scrie ziuaconstanta.com

Jurnalul mai scrie că acest teren a fost scos la licitație de ANAF la sfârșitul 2015, pentru suma de 5.034.800 de lei.

Tag-uri:
Flori Dinu, Hexi Pharma, Mioara Dumitrache, Radu Mazăre, Traian Băsescu, Sebi Shimon, Eliran Bar, Tsafrir Dror, Stelian Fottu, Vasile Fechete, Neculai Ciupercă, Arconi Star, nicusor cristian dinu, legaura flori dinu cu israelienii, SC Mamaia Nord Enterprises SRL

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/flori-dinu-hexi-pharma-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/flori-dinu-hexi-pharma-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialActualitate
Autor: Bianca Zaharescu | miercuri, 22 iunie 2016 | 0 Comentarii | 409 Vizualizari Directoarea Hexi Pharma, Flori Dinu Noi detalii...

Preluat de la EVZ