Autor:
Ion Cristoiu
| miercuri, 22 iunie 2016 | 6 Comentarii
| 5365 Vizualizari

Ion Cristoiu

Luni, 20 iunie 2016. Cotroceni.
După șocul produs națiunii duse la biserică de Înaltul Sfîrc al lui Carmen Iohannis (vezi foto), ițit de sub rochița de fetiță dulce din București, vorba cîntecului, dovadă că Răvășitoarea are probleme mult mai adînci decît disperarea de a se da Juna Rodică, în timp ce în realitate se îndreaptă către Vrîncioaia, a venit un alt șoc:
Președintele Germaniei a ținut o Declarație de presă.

Potrivit site-ului Administrației prezidențiale, oaspetele ar fi spus următoarele:

„În domeniul combaterii corupției, s-au obținut deja rezultate substanțiale. Justiția are aici capacitatea de a fi parte a rezolvării problemei și nu parte a problemei, și aici aș vrea să subliniez, în mod deosebit, activitatea Direcției Naționale Anticorupție, de la care pornește un semnal îndreptat nu numai către economie, mediul de afaceri, dar și către politic. Este unul dintre pilonii principali ai procesului de reformă. Noi calculăm că în societate există conflicte și dorim să consolidăm activitatea de pildă a DNA-ului, ca a treia putere în stat”.

Președintele Germaniei e un Trahanache neamț, pe care nu-l traduce nevasta, ca pe Trahanache al nostru, deoarece a divorțat și și-a luat una mai tînără. N-are nici o putere în țara Reichurilor successive și în plus, e pe cale să se pensioneze iremediabil după ce prietena i-a zis în stil goethean să mai stea și cu ea.
Cu toate acestea, avansarea DNA la rangul de a treia putere în stat era o năzbîtie atît de mare încît n-o puteau explica nici vîrsta, nici canicula bucureșeană și nici măcar Sfîrcul Răvășitoarei, la care nenea n-a tras cu ochiul, deoarece amica era lîngă el.

Cum adică DNA a treia putere în stat?! DNA e o direcție din cadrul Parchetului General. E drept, Cultul personalității cu care Divizia presă a poliției politice o binecuvîntează zilnic pe Codruța Kovesi face din șefa unui Departament cea mai importantă persoană din istoria României de la Retragerea Aureliană din Dacia pînă azi, cînd se unesc PNL cu UNPR.
Asta nu înseamnă însă că DNA poate fi promovată la rangul de a treia putere în stat, după cea legislativăe și cea executivă. Și președintele Kazahastanului dacă ar fi zis asta în vizită la București, ne-am fi întrebat dacă la 76 de ani mai stă bine cu facultăților sale mintale. Spre seară, datorită unei scandalului făcut de judecătorii independenți din România și chiar și de cei cu epoleți, deoarece de Rusalii la cazarmă se dăduse liber, Administrația prezidențială a dat un Comunicat care a sunat cam așa:
„În urma unei inexactități de traducere în cadrul transcrieri declarației președintelui Republicii Federale Germania, vă transmitem transcrierea corectă a paragrafului:
În domeniul combaterii corupției, s-au obținut deja rezultate substanțiale. Justiția are aici capacitatea de a fi parte a rezolvării problemei și nu parte a problemei, și aici aș dori să amintesc în mod special activitatea DNA – este un semnal nu numai la adresa mediului de afaceri, ci și a celui politic. Luăm în serios atît de importantul pilon al statului de drept în procesul de transformare și luăm în calcul inclusiv conflicte dintre cele care pot apărea în interiorul societății pentru că sprijinim activitatea celor care combat corupția și fac puternică Justiția ca a treia putere în stat – luăm în serios toate acestea”.

Cu aceasta Scandalul s-a încheiat, în buna tradiție a Opintirilor românești. Presa a trecut la alte subiecte, dînd curs nevoii opiniei publice băștinașe de a avea mereu știri noi, incitante, de consumat ca semințele de dovleac la meciurile proaste ale Naționalei.

Față de acest incident se ridică mai multe întrebări, toate fără răspuns:

Declarația președintelui Germaniei a fost tradusă la cască pentru jurnaliștii români din sală. A fost tradusă în varianta de pe site sau în cea adevărată? E o întrebare legitimă, deoarece în partea cu întrebările jurnaliștilor nimeni dintre cei din sală nu e surprins de aberația cu DNA. E drept, președintelui român i se pune o întrebare despre poziția sa față de DNA, o întrebare tendențioasă, de tip propagandistic securistic:
„Domnule Președinte Iohannis, domnule Președinte Gauck, vorbeați de situația corupției. Chiar dacă există succese, realizări în acest domeniu, se pare că uitîndu-ne la ultimele rezultate ale alegerilor, lucrul acesta nu a ajuns pînă la urechile cetățenilor.”
Nimic despre aberația cu DNA.
Întrebare legitimă și dacă ne gîndim că Klaus Iohannis știe nemțește și prin urmare și-ar fi putut da seama că varianta de pe site lăsa impresia unui președinte german care-l concura pe ambasadorul American la București prin tratarea românilor ca pe un popor de babuini.
Cei de la Cotroceni susțin că traducerea a fost făcută de Ambasada Germaniei la București.
Explicația data de Președinței e și ea aiuritoare.
Oricît de mitici ar fi devenit cei de la Ambasada Germaniei la București e greu de presupus că au putut confunda Justiția cu DNA. Asta deoarece nu e vorba doar de o traducere greșită. Declarația în varianta de pe site îl punea pe președintele german într-o ipostază de idiot notoriu, care nu știe nici măcar puterile în stat. Cînd au redactat textul, nimănui de la ambasada Germaniei nu i-a sărit în ochi aberația? Dacă
traducerea Declarației ar fi conținut aserțiunea Germania trebuie să iasă din NATO nimeni de la Ambasadă nu s-ar fi întrebat dacă președintele putea spune o asemenea grozăvie?

Bogdan Tiberiu Iacob a făcut o investigație detectivistică și a aflat că Declarația de presă a președintelui german cuprindea enormitatea cu DNA.
Din cîte se știe, astfel de texte sunt făcute dacă nu de Ambasadă, atunci măcar cu sprijinul Ambasadei.
Nu-i exclus ca ambasada Germaniei la București – atinsă și ea de năravul de a ne considera niște babuini, a plasat în text chestia cu DNA.
A ieșit Scandal și atunci Ambasada a dat înapoi.
În tot Scandalul ăsta pe mine altceva m-a intrigat.
Varianta aberantă a fost dată de toate site-urile, de toate televiziunile de știri pînă spre miezul nopții cînd, urmare a dezvăluirilor din presă, Administrația prezidențială a intervenit cu o altă variantă.

Așa cum spuneam mai sus, Declarația dată de site-ul președinției drept cea cu DNA a treia putere în statul român conținea două mari probleme:

1.Înscria pe președintele german în rîndul străinilor care simt nevoia cînd ajung la București să se urineze în capul nostru pentru a se putea grăbi după aia să ne spună cum să ne ștergem cît mai bine pe față, ca să nu puțim, că lor nu le plac cei care put a urină.
2.Poruncea României o aberație, imposibil de conceput și în Turkmenistan, pentru că un Departament al Parchetului General nu poate deveni a treia putere în stat decît dacă România devine o Republică a procurorilor cu Codruța Kovesi pe post de Mareșăleasă.
De la postarea Declarației pe site, dar mai ales de la transformarea ei în Breaking News pînă la corectură au trecut vreo 10 ore.
În tot acest interval, desi știrea se rostogolea pe toate site-urile și pe toate televiziunile, nici un politician român n-a găsit de cuvință să sară în sus și să atace aberația. Dar ce spun eu nu s-o atace, Doamne Ferește! dar măcar s-o pună la îndoială.
Explicația?
Declarația aberantă venea de la președintele Germaniei.
Cum să cuteze un politician român să polemizeze cu ditamai președintele Germaniei?!
Păi nu zic politicienii români nici miau la poruncile date de ambasadorul American la București procurorilor, ziariștilor (într-o cuvîntare recentă ne învăța pe noi, ziariștii români, cu să redactăm știri, deși el n-a fost ziarist nici măcar de ziua neveste-si), deși e vorba doar de un funcționar de la Washinton, unul care face coadă la cantina Departamentului de Stat cînd se întoarce în centrală după indicații.
Cum să spună ceva politicienii români, alcătuind elita Țării de babuini, împotriva președintelui Germaniei?

Tag-uri:
Carmen Iohannis, Juna Rodică, Președintele Germaniei, Direcției Naționale, Sfîrcul Răvășitoarei, Parchetului General, Codruța Kovesi, Retragerea Aureliană, Republicii Federale, Domnule Președinte, Președinte Gauck, Klaus Iohannis, Ambasada Germaniei, Bogdan Tiberiu, Poruncea Rom, Breaking News, Doamne Ferește

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/ion_cristoiu_01-465x390-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/ion_cristoiu_01-465x390-3-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Autor: Ion Cristoiu | miercuri, 22 iunie 2016 | 6 Comentarii | 5365 Vizualizari Ion Cristoiu Luni, 20 iunie 2016. Cotroceni. După...

Preluat de la EVZ