Autor:
Otilia Matei
| miercuri, 22 iunie 2016 | 0 Comentarii
| 64 Vizualizari

Imaginea care a înspăimântat internauţii

Într-o fotografie care circulă pe reţelele sociale se poate observa un crocodil enorm prins într-o zonă foarte populară de pescuit care a speriat de moarte internauţii.

Fotografia a fost publicată pe Facebook cu avertismentul potrivit căruia, oamenii ar trebui să evite apele în care au fost prinse reptile monstruoase, dar se menţionează prea puține indicii despre locația reală.

În imagine se poate observa cum trei bărbaţi sprijiniţi, unul pe umărul celuilalt abia reuşesc să atingă înălţimea înfricoşătoare a reptilei.

Dimensiunea alarmantă a crocodilului a fost pusă pe seama poluării, utilizatorii comentând că reptila ar fi suferit o mutaţie din cauza elementelor toxice deversate în apă. 

Imaginea a fost distribuită de mai mult de 12.000 de persoane, mulţi dintre aceştia sugerând că crocodilul ar fi fost descoperit în Australia pe Teritoriul de Nord sau în Far North Queensland.

Cea care a postat iniţial fotografia este o femeie originară din Zimbabwe, mutată în Marea Britanie. Ea a publicat materialul cu eticheta „câine-plat”, ceea ce în ţara sa de origine face referire la crocodili.

Tag-uri:
crocodil urias, mutatie, efectele poluarii, crocodil cat un copac, imaginea care a inspaimantat internetul

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/c1_2-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/c1_2-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPanorama
Autor: Otilia Matei | miercuri, 22 iunie 2016 | 0 Comentarii | 64 Vizualizari Imaginea care a înspăimântat internauţii Într-o fotografie care...

Preluat de la EVZ