Autor:
Evenimentul zilei
| miercuri, 22 iunie 2016 | 0 Comentarii
| 33 Vizualizari

Una dintre campanile „Evenimentul zilei”, lansată pe 10 iunie 2011, a avut ca punct de pornire averea liderului Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea. „Dosar EVZ: Mafia banilor europeni” a debutat cu o incursiune în judeţul lui Dragnea în care am „inventariat” averea fabuloasă a unui baron. Atunci, românii au descoperit ce se ascundea, de fapt, în spatele atitudinii „muncitorești” a baronului din Teleorman, unul dintre județele sărace ale României

Pe drumul Teleormanului este greu să te rătăceşti când întrebi de casele sau domeniile lui Liviu Dragnea, scria Petrișor Cană în ediția EVZ din 10 iunie 2011. Ţi le indică oricare dintre locuitorii din Alexandria, Turnu Măgurele sau Saelele, comuna în care au trăit părinţii preşedintelui Consiliului Judeţean. Şi în judeţul învecinat, Olt, oamenii îl cunosc ca un adevărat jupân. Acolo are o casă socrul său, Petrache Prodana, ce rivalizează cu orice pensiune de pe Valea Prahovei.



Județ sărac, baron bogat

În Alexandria, cu ajutorul localnicilor, am descoperit unde se retrăgea şeful judeţului după ce îşi termina treaba la Consiliul Judeţean, a cărui proprietate are, practic, două adrese. Una este pe strada Ion Creangă, cum se arată în declaraţia de avere, iar cealaltă pe strada Tudor Vladimirescu. Adică este o altă intrare a unei proprietăţi întinse pe aproape 6.000 de metri pătraţi, în care se afla o adevărată cabană, un teren sintetic dotat cu nocturnă şi o maşină de lux. Mergând spre orașul Turnu Măgurele, nu am putut să ocolim o altă proprietate a lui Dragnea: „Hanul Diligenţei”, o adevărată cabană în care, spun oamenii locului, pe vremuri, se întâlneau securiştii „la sfat”. În Turnu-Măgurele, chiar în centrul oraşului se află hotelul Turris al Bombonicăi Dragnea, soţia liderului PSD. În comuna Saelele, satul Pleaşov, locul unde a copilărit Liviu Dragnea, parcă intri în alt judeţ: şcoală modernă, teren de fotbal şi un ditamai parcul aflat în construcţie. „Casa părintească” este, de fapt, un soi de casă de vacanţă, şi ea ascunsă în spatele unui gard şi a unor copaci. Din comuna de baştină a părinţilor lui Dragnea, peste Olt, se află cea a socrilor săi, Giuvăreşti – Olt. Când i-am spus cine suntem, socrul lui Dragnea a sărit ca ars: „Plecaţi! Plecaţi că mă duc să iau puşca şi vă împuşc!”, a strigat Prodana. Pe o stradă mai încolo, un bătrân stătea în faţa unei porţi simple, tăcut. Era chiar tatăl lui Petrache. „A fost şofer, taică. A strâns banii cum a putut. Nu prea mai vine pe aici”, a spus Oprea Prodana. „A avut bani şi pe timpuri. I-a dat lui Dragnea la nuntă un ARO. Avea pământ, avea sere. Dragnea a luat o fată cu bani. S-a orientat”, a concluzionat un sătean.



Tag-uri:
evz, mafie, Petrișor Cană, Teleorman, Petrache Prodana, Valea Prahovei, Tudor Vladimirescu, Turnu Măgurele, ARO

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/clipboard02_102-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/clipboard02_102-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential24 de ANI de EVZ
Autor: Evenimentul zilei | miercuri, 22 iunie 2016 | 0 Comentarii | 33 Vizualizari Una dintre campanile „Evenimentul zilei”, lansată pe...

Preluat de la EVZ