Autor:
Mircea Marian
| miercuri, 22 iunie 2016 | 0 Comentarii
| 1 Vizualizari

Ministrul Culturii, Corina Şuteu

Corina Şuteu, ministrul Culturii, va fi audiată miercuri de Comisia pentru cultură din Cameră, la solicitarea deputatului Theodor Paleologu.

Ministrul va răspunde, începând cu ora 14,00, la întrebările deputaţilor legate de principalele probleme din domeniu. Corina Şuteu va face referire şi la subscripţia publică pentru achiziţionarea “Cuminţeniei Pământului”, scrie Agerpres.

Tot miercuri, Comisia pentru cultură o va audia şi pe Irina Radu, preşedinte – director general al Televiziunii publice.

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a trimis în luna martie conducerii Camerei Deputaţilor o scrisoare în care arăta că pe site-ul Consiliului Europei a fost postată o alertă referitoare la situaţia Televiziunii Române şi în care cerea un punct de vedere oficial cu privire la modificarea legislativă care ar putea duce televiziunea publică în insolvenţă.

“Doresc să supun atenţiei dumneavoastră faptul că, recent, pe Platforma pentru promovarea protecţiei jurnalismului şi a siguranţei jurnaliştilor de pe site-ul Consiliului Europei a fost postată o alertă referitoare la situaţia Televiziunii Române. Aceasta a fost introdusă la cererea Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi a Asociaţiei Europene a Jurnaliştilor şi vizează pachetul de amendamente la Legea 41/1994 care ar putea aduce TVR în situaţia de insolvenţă. Astfel, în opinia acestor asociaţii, demersul legislativ reprezintă o ameninţare la adresa independenţei postului public de televiziune. Iniţiativa FIJ/AEJ are la origine o solicitare de sprijin din partea Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind. Menţionăm faptul că includerea României, alături de state precum Azerbaidjan, Federaţia Rusă, Turcia, pe site-ul specializat al Consiliului Europei este de natură să plaseze ţara noastră într-o postură incomodă, care contravine poziţiei oficiale a autorităţilor pe tema respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arăta în scrisoarea ministrului de Externe.

Ministrul solicita un punct de vedere oficial pe această temă. “Vă adresăm rugămintea de a ne transmite un punct de vedere oficial pe subiectul menţionat, pentru a putea fi transmis Secretariatului Consiliului Europei şi postat pe site-ul Platformei pentru promovarea protecţiei jurnalismului şi a siguranţei jurnaliştilor”, spunea Comănescu.

Tag-uri:
corina suteu, irina radu, theodor paleologu, cultura, comisia de cultura, tvr

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/03-suteu-mai-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/03-suteu-mai-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Mircea Marian | miercuri, 22 iunie 2016 | 0 Comentarii | 1 Vizualizari Ministrul Culturii, Corina Şuteu Corina Şuteu, ministrul...

Preluat de la EVZ