Autor:
Alexandru Toader
| marţi, 21 iunie 2016 | 1 Comentarii
| 82 Vizualizari

FOTO: facebook/NationalaRomanieiOfficial

Eliminată încă din faza grupelor la Campionatul European, naționala României a revenit luni noapte, în jur de ora 03:00, la București. Pe Aeroportul „Otopeni”, „tricolorii” au fost certați de câțiva suporteri, pentru evoluția lamentabilă de la turneul final din Franța.

Circa 50 de fani au întâmpinat delegația României, iar trupa lui Anghel Iordănescu nu a scăpat de apostrofările suporterilor. „Ne-aţi făcut de râs. De râs şi de bătaie de joc sunteţi!”, i-a strigat un fan prezent la aeroport lui Chiricheş.

Însă, selecționerul a luat întreaga vină asupra sa: „Regret enorm și, odată cu mine întreaga echipă, faptul că nu am reușit să trecem de faza grupelor la acest turneu final. Știu, am produs o mare decepție, o mare dezamăgire, dar din capul locului aș vrea să vă spun, să vă rog, să-i lăsați pe jucători în pace. Din punctul meu de vedere, ei și-au dorit să obțină calificarea, așa că principalul vinovat pentru necalificare sunt eu, antrenorul echipei.

Suporterii sunt dezamăgiți, sunt supărați, de aceea vreau încă o dată să accentuez că eu sunt principalul vinovat. În numele echipei, dar și al meu personal, îmi cer scuze în fața suporterilor, a fanilor, a iubitorilor de fotbal din România.

Însă, trebuie să faceți o analiză corectă a ceea ce înseamnă echipa națională, pentru că nu aceasta trebuie să fie capul ispășitor a ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc. nalizați fotbalul românesc, pentru că nivelul, problemele din fotbal ne-au adus în această situație.”

România a terminat pe ultimul loc grupa A de la Euro 2016, cu un singur punct, după 1-2 cu Franţa, 1-1 cu Elveţia şi 0-1 cu Albania.




Tag-uri:
Anghel Iordănescu, Euro 2016, Romania, nationala, Campionatul European

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/iordanescu_1-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/iordanescu_1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEURO 2016
Autor: Alexandru Toader | marţi, 21 iunie 2016 | 1 Comentarii | 82 Vizualizari FOTO: facebook/NationalaRomanieiOfficial Eliminată încă din faza grupelor la...

Preluat de la EVZ