Autor:
Radu Ştefănescu
| marţi, 21 iunie 2016 | 0 Comentarii
| 100 Vizualizari

Radu Ştefănescu

Pe 21 iunie s-au născut Jean-Paul Sartre, Benazir Bhutto, Francoise Sagan, Bertha von Suttner, James Short, prinţul William, Andrei Şerban, Puiu Călinescu, Horia Furtună.
În calendarul creștin ortodox sunt Sfinții Iulian din Tars și Afrodisie.

Fiind ziua solstițiului de vară, reper foarte important în viața europenilor vechi, am luat niște hotărâri. Semnul trimis de bunul Dumnezeu în Sâmbăta Morților a fost diferit interpretat de călugărul Cristian, de cei dragi mie și de către mine însumi. 

Protosinghelul spune că prea mă ocup de sufletul lui, prea dau din mine și plătesc cu mine, prea îl răsfăț cu casă, masă, cărți și vorbe bune, că destinul lui era să moară de foame, ca un mucenic al Domnului, în munți. I-am potolit remușcările acestui suflet curat și credincios, model și exemplu pentru mulți clerici. Dar știind despre ce este vorba, că toaca nu bate de două ori pentru o babă surdă, am vorbit cu finele mele din Canada, State și Bazilia, cele care mă ajută cu corespondența. O să traducă în engleză, franceză și portugheză opera mea capitală, de seratar, ”Corpus Astrologicus” o lucrare completă, rezultatul unei vieți de studii, călătorii și experiențe. Are 7.257 de pagini, șapte volume groase. O carte de astrologie și de amintiri pe care aș fi vrut să o citesc când eram tânăr, ca să nu mai pierd timpul căutând în dreapta și în stânga. După aceea o să o pună la dispoziția trustului astrologic al lui Jonathan Cainer variantele electronice, aceasta cam pe la echinocțiul de primăvară 2017, sper să mai apuc. Am vorbit cu Oscar, nepotul lui Cainer, care după decesul neașteptat al prietenului meu, se ocupă de trust. A fost așa de uimit încât a început să se bâlbâie. Dar, puteți să faceți o avere cu lucrarea asta, a spus, încetișor. Nu aveam timp să-i explic că am putut de mii de ori să fac avere, mare, nu cu o amărâtă de carte, așa că am expediat repede: ”next time”. Ceva o să rămână după mine, nu aveți grijă! Variantele electronice vor fi distribuite marilor servere de la cele mai prestigiose universități din lume, gen archive.org.

Oscar mi-a propus și am fost de acord, ca să scoată print două sute de exemplare în limba engleză de mare lux, îmbrăcate în piele, cu foile de hârtie cretată, și cu grafică și foto de excepție, trustul deține mai multe exclusivități. Și să le distribuie la marii colecționari și școlile de astrologie, Academia Sirius, în primul rând, care a avut amabilitatea să mă primescă printre membrii ei și să-mi ofere premiul ”best astrologer of the year”.

Așa răspund multora care mă roagă, somează, poruncesc, sau pur și simplu își dau cu părerea, ca să scot o carte. O carte? În câte exemplare aș fi putut să o scot? O sută, o mie, trei mii? Am scos deja ”Enciclopedia Astrologiei” un CD, în 50.000 de exemplare. Știți câte vizualizări am în ultimii zece ani? Vă spune bunul Google Service: Comentarii  3.302  Vizualizari 145.499.944 ! Nu o să rămân în memoria unui singur PC cum spunea o bună și distinsă doamnă, ci pe net, în milioane de exemplare. Lumea se virtualizează, devenim din ce în ce mai cyborgi. Probabil, că, în curând, femeile vor naște tablete! Îmi plac cărțile, trăiesc în mijlocul unei biblioteci, dar lumea nu este așa, se schimbă, deja s-a schimbat.

Poate așa, de amorul bibliotecilor, să scot un rezumat în limba română. Ceva scurt, până în două sute de pagini. Asta, la anul, dacă mai am timp.

Pe de altă parte am început deja să vă fac o elementară introducere în astrologie, cea care contează, am publicat zodiile Peștilor și ale Vărsătorului. O să continui, din ce în ce mai des, cu introducerea în astrologia științifică, în astrologia creștină a cardinalului Pierre d’Ailly. Astrologia zodiacală, zodiac tropical, case egale, cheile papei Urban.  

Este ceva important ceea ce vă spun acum. În general persoanele nu prea știu ora exactă a nașterii, iar un calcul de regresie este dificil și imprecis, mai ales dacă persoana este tânără și nu a trecut prin multe evenimente. Vă sfătuiec și vă încurajez să faceți profilul zodiacal, luând în considerare trei tipuri de zodiace, combinându-le: zodiacul european (caldeean), cel chinezesc și cel druidic (copaci).

Astăzi, primele trei zodii chinezești, cunoștiințe elementare, dar necesare, în interpretarea mea, sau a lui Rahman ben Al Kitab, cum mi se spunea în Orient, la Observatorul Nur-e-Dasht, Lumina Deșertului, ultimul observator astrologic din lume:     

ŞOBOLANUL

31 ianuarie 1900 – 19 februarie 1901
18 februarie 1912 – 06 februarie 1913
05 februarie 1924 – 25 ianuarie 1925
24 ianuarie 1936 – 11 februarie 1937
10 februarie 1948 – 29 ianuarie 1949
28 ianuarie 1960 – 15 februarie 1961
15 februarie 1972  – 02 februarie 1973
2 februarie 1984 – 19 februarie 1985
19 februarie 1996 – 06 februarie 1997
07 februarie 2008 – 26 ianuarie 2009

Nativul este în primul rînd onesc, analitic şi agresiv; nervos, neliniştit uneori chiar violent. Cei din jur îi trec multe cu vederea deoarece este deosebit de agreabil. Iubitor de plăceri şi de jocuri, gurmand, are tendinţa de a profita de anturaj ceea ce îi aduce uneori decepţii. Subiecţii pot fi negustori, funcţionari, contabili, oameni de afaceri sau scriitori. 

Doamna este jumătate “femme fatale”, jumătate legată de cariera profesională. Fiecare zi din viaţa ei este o bătălie furioasă pentru a menţine cele două imagini. Se mărită repede, căsnicia nu o sperie. Ceea ce contează în cel mai înalt grad pentru ea este siguranţa; de aceea tot timpul face economii. Totuşi, cînd e vorba de o petrecere, ea dă cele mai fabuloase mese. Fetele născute în aceşti ani par să nu aibă capacitatea de decizie, dorind să ia alţii hotărîri în locul lor. De aceea şi marele lor ataşament faţă de soţi, pe care se tem să nu-i piardă. Flirturile lor se termină într-un singur fel: în faţa altarului. Atenţie deci pentru amatorii de aventuri galante trecătoare. Această doamnă este o superbă stăpînă în casă, o gazdă desăvîrşită şi o companie fascinantă. 

Domnul crede că este întotdeauna drept, atractiv şi generos, numai că “lumea asta” nu-l înţelege şi apreciază. Este o figură socială remarcabilă, cu maniere desăvîrşite, tocmai din cauza imaginii perfecte pe care şi-a făcut-o despre el însuşi. Este un amant excelent, avînd o imaginaţie şi apetit sexual peste medie. Legăturile de lungă durată nu-l interesează, el căutînd în permanenţă tandre şi romantice aventuri. 

Şobolanul are relaţii bune cu Şobolanul, Şarpele, Maimuţa și Porcul, neutre cu Boul, Dragonul şi Cocoşul şi adverse cu Tigrul, Pisica, Calul, Capra, Cîinele. 

Lucreţia Borgia, Shakespeare, Racine, Mozart, Toulouse-Lautrec, Tolstoi, Churchill, Himmler, Saint-Exupéry, Eugen Ionesco s-au născut în zodia Şobolanului. 

BIVOLUL

19 februarie 1901 – 8 februarie 1902
6 februarie 1913 – 26 ianuarie 1914
25 ianuarie 1925 – 13 februarie 1926
11 februarie 1937 – 31 ianuarie 1938
29 ianuarie 1949 – 17 februarie 1950
15 februarie 1961 – 5 februarie 1962
3 februarie 1973 – 22 ianuarie 1974
20 februarie 1985 – 8 februarie 1986
7 februarie 1997 – 27 ianuarie 1998
27 ianuarie 2009 – 14 februarie 2010

Bivolul este: răbdător, familist, metodic, singuratic, mîndru, echilibrat, rezervat, precis, tare, tenace, elocvent, original, muncind din greu, dar mai este şi: încet, autoritar, convenţional, rigid, gelos, de neînţeles, conservator. 

Nativul este agreabil, echilibrat, curtenitor şi discret. Prin atitudinea sa ponderată atrage simpatia, cu toate că inteligenţa sa nu se poate întotdeauna ghici în înfăţişarea, poate, rudimentară pe care o are. Vorbeşte puţin, dar devine convingător şi elocvent cînd interesul său este în joc. Aerul său calm nu trebuie să ne înşele, mîniile sale sînt teribile cînd se simte înşelat. În existenţa profesională este precis, metodic. Reuşeşte atît în meserii cît şi în profesii. Este un excelent gestionar deoarece are oroare de risipă. 

Doamna născută sub acest semn, ca tip de femeie este cel al franţuzoaicei. Sigur, dacă la Paris cineva ar îndrăzni să spună unei femei frumoase, pe stradă: “Oh, la vache!” s-ar trezi imediat pălmuit, dar ăsta este alt subiect. Femeia din această zodie este sarea pămîntului. Cel mai bine se simte acasă la ea unde este o stăpînă absolută. Este un model de fidelitate în căsătorie nefiind însă dependentă de soţul ei. Contrar bărbaţilor născuţi sub acest semn, are un înalt simţ al ierarhiei, al subordonării. 

Domnul nu acceptă rolul de subordonat nici acasă, nici la serviciu. Este dedicat profesiunii unde munceşte din greu, acordîndu-i mai tot timpul. Nu reuşeşte să se facă înţeles. Din această cauză, ca şi din cauza faptului că mai tot timpul este la serviciu, are probleme în familie. Cu toate că familia, ca instituţie, are un rol important în viaţa lui, nu se sperie de singurătate. Se căsătoreşte în general mai tîrziu sau poate divorţa. Nu este interesat de viaţa socială, nu are mulţi prieteni. Puţinul timp liber şi-l petrece în mijlocul naturii şi dacă este orăşean va avea mereu nostalgia “unei ferme la ţară”. 

Bivolul se potriveşte cu Pisica, Şarpele, Maimuţa, Cocoşul, Porcul, este indiferent faţă de Cal, Cîine şi Şobolan şi contrar Bivolului, Tigrului, Dragonului şi Caprei. 

Printre celebrităţile născute în zodia Bivolului cităm: Aristotel, Vercingetorix, Richard Inimă de Leu, Henric al IV-lea, Rubens, Johan Sebastian Bach, marchiza de Pompadour, Georges Clemenceau, Hitler, Salazar, Nehru, André Malraux şi Napoleon Bonaparte. 

TIGRUL 

8 februarie 1902 – 29 ianuarie 1903
26 ianuarie 1914 – 14 februarie 1915
13 februarie 1926 – 02 februarie 1927
31 ianuarie 1938 – 19 februarie 1939
17 februarie 1950 – 06 februarie 1951
05 februarie 1962 – 25 ianuarie 1963
23 ianuarie 1974 – 10 februarie 1975
9 februarie 1986 – 28 ianuarie 1987
28 ianuarie 1998 – 15 februarie 1999
15 februarie 2010 – 03 februarie 2011

Tigrul este curajos, generos, manierat, protectiv, onorabil, nobil, activ, liberal, magnetic, norocos, tare, autoritar, sensibil, venerabil, cu o gîndire adîncă, bun conducător, dar mai este şi nedisciplinat, neascultător, certăreţ, grăbit, imprudent, nu respectă legile şi regulile. 

Tigrul, simbolul forţei, posedă un magnetism personal şi o capacitate enormă de efort (concentrată într-o perioadă scurtă de timp) care îi asigură succesul în toate sectoarele vieţii. Indiferenţa, răceala şi orgoliul îi atrag însă mulţi inamici. Nu ţine seama de valorile stabilite, detestă autoritatea altora, avînd însă o voinţă puternică şi capacitate de dominare. Fiind inteligent, stabileşte scopuri îndepărtate pe care de obicei le atinge asumîndu-şi mari riscuri. Mulţi conducători, revoluţionari, lideri religioşi sunt născuţi în anii Tigrului. 

Doamna născută în această zodie este atractivă, captivantă, amuzantă şi sexy. Este greu de cucerit şi exasperant de independentă. Fără a fi o frumuseţe în adevăratul sens al cuvîntului această doamnă ştie cum să atragă bărbaţii, care roiesc în jurul ei. Expresia “Men-eating Tiger” (Tigru mîncător de oameni-bărbaţi) inventată de membrii British Ray Club se referă la privirea şi obiceiurile amoroase ale femeilor născute în această zodie. Pasiunea toridă a acestei doamne se va revărsa asupra fericitului care o va convinge de iubirea sa. Consideră căsătoria doar ca o instituţie ce asigură copiilor ei legalitatea moştenirii. Este credincioasă soţului atîta timp cît i se oferă suficientă independenţă. Viaţa acestei doamne este plină de evenimente, iar uneori, din nefericire şi de accidente. 

Domnul este tipul bărbatului visat în adolescenţă de fete. Curajos pînă la imprudenţă (tot timpul conduce maşina de parcă s-ar afla pe circuitul Le Mans), curtenitor, zîmbitor, bun de gură, acest domn, cucereşte inimile doamnelor din societate şi-şi face cu acelaşi prilej tot atîţia duşmani. El îi va spune directorului în faţă că este un incompetent şi că a dus compania de rîpă şi va corecta greşelile de exprimare ale poliţistului care l-a oprit pentru o contravenţie de circulaţie. În tinereţe va avea multe aventuri. Face multe şi costisitoare cadouri fetelor de care este îndrăgostit (cam de două-trei ori pe an). Cu greu îşi va găsi o soţie, care trebuie să întrunească toate calităţile. Are haz natural, dublat şi de inteligenţa înăscută. În adîncul sufletului este însă mereu la pîndă: să nu greşească, să nu piardă momentul, să nu se facă de rîs etc. Viaţa îi va fi o lungă luptă, cu mari necazuri şi accidente din care va ieşi singur, zîmbind. 

Tigrul se înţelege bine cu: Pisica, Dragonul, Maimuţa, Cîinele, Porcul, Tigrul; mai puţin bine cu Calul, Capra, Cocoşul şi rău cu Şarpele, Şobolanul şi Bivolul. Tigri celebri: Clovis, Mahomed, Marco Polo, sfîntul Xavier, Robespierre, Karl Marx, Arthur Rimbaud, MallarmŽ, Molotov, Ho Si Min, generalul de Gaulle, Eisenhower, Valery Giscard dŐEstaing, Isadora Duncan, Marlene Dietrich, Marilyn Monroe.

Cam asta este situația, primiți raportul meu, dragi lupi, padawani și hobbiți, acum mă duc să mă joc cu cățeii mei, sperând că mâine este, în definitiv, o altă zi! 

BERBEC  Ai confirmarea, urmare unei informaţii, din presă sau de pe reţea, că ceea ce faci este pe drumul cel bun.  Chiar dacă e foarte cald, acum eşti motivat aşa că poţi mări ritmul activităţii. Graba şi enervarea, însă, nu au fost niciodată productive. Nici astăzi. Trebuie să dai dovadă de tact, calm şi diplomaţie. Nu te baza pe intuiţie, cel puţin nu astăzi. Încercă să nu te enervezi şi mai ales să nu iei decizii importante. Ai tendinţa logică să amâni nişte lucruri şi până la urmă nu este chiar o idee rea. Stelele spun că doreşti puţină solitudine ca să ai o vedere de perspectivă asupra ultimei perioade de timp şi să faci planuri de viitor. Totuşi, nu în această perioadă. Eşti solicitat, din nou. Toate treburile par că încep, încet-încet, să se aranjeze cum îţi doreşti tu şi cum ar fi normal să fie!  

TAUR   Astăzi eşti ca un elefant într-un magazin de porţelanuri, mare atenţie la mişcările bruşte, la propriu şi la figurat. Evită să te bagi în treburile altora, zâmbeşte şi taci din gură. În a doua parte a zilei eşti mai puţin ambiţios şi încăpăţânat decât de obicei şi pari chiar mulţumit de situaţia ta actuală şi de ceea ce ţi se întâmplă. Poţi păcăli pe toată lumea, dar nu şi pe tine însuţi. Simţi nevoia unui grad de libertate personală mai mare, care în sistemul actual „ticăloşit” înseamnă doar bani mulţi. Pe care, evident, nu-i ai pentru că banii sunt la „ticăloşi” şi la „băieţii deştepţi”. Aşa că stai liniştit şi fă-ţi planuri pe care nu o să poţi să le atingi. Sau mai bine, sub influenţa planetei Venus, vrei să te simţi bine şi să te distrezi. Ceea ce se poate întâmpla în a doua parte a zilei. Nu ar fi rau sa vizitezi un muzeu sau un supermarket. Până la urmă este acelaşi lucru pentru că nu ai bani să cumperi „exponatele”!

GEMENI  Ironic şi uneori chiar cinic, ai un dar deosebit în comunicare, dar şi în a întinde capcane persoanelor potenţial ostile. Astăzi eşti mare meşter ţesător de intrigi complicate! Ziua de azi este sub semnul discuţiilor neterminate. Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu termini ce ai de spus. Nu ai timp să stabileşti ceea ce doreai, de fapt. Astăzi, pe seară comunicarea suferă. Sunt mai multe aspecte nefavorabile, cuadratiri şi opoziţii. Şi tu poţi întâlni o opoziţie astăzi, dar nu te înfuria, astăzi este ziua „opoziţiilor”. Prudenţa, vigilenţa şi un dram de viclenie te pot scuti de necazuri în perioada menţionată. Poziţia Lunii şi a lui Mercur ne îndreptăţesc să spunem că este bine, ca în perioada menţionată, să asculţi cu atenţie şi să provoci partenerii la discuţii. Vei auzi multe lucruri relevante şi folositoare şi poţi să-ţi faci „jocurile”!

RAC   Căldura toridă te face să ieşi din tiparul cotidian. Ai arunca costumul office şi ai pleca, imediat, la mare să te arunci în valuri. Ai puţintică răbdare, încă o zi şi vine weekend-ul!  Aspecte favorabile afacerilor şi deciziilor importante. De asemenea o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă sub aspectul realizărilor. Dacă te duci la birou, totuşi se mai şi lucreză, sau unde îţi desfăşori activitatea, concentrează-te şi clarifică, eventual chiar finalizează problemele importante care trenează de ceva timp. O zi favorabilă, în special pentru activităţile de rutină. Comunică cu prietenii. Veşti bune şi programe de distracţie mai pe seară. Poate te duci la un spectacol, la film, sau de ce nu, la un concert în aer liber! 

LEU   Spiritul tău imperial şi generozitatea care te caracterizează sunt cele două coordonate ale comportamentului tău care te împing astăzi să ajuţi pe cineva din anturajul apropiat. Astăzi în special şi în ce a mai rămas din săptămână, în general, este timpul regrupării. Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Fereşte-te de discuţii între orele 10-16. Nu reacţiona la nimic, taci şi zâmbeşte, mai ales dacă provocările vin din partea unei femei. O atitudine de felul „da, înţeleg, dar nu este în puterea mea!” descureajează o femeie pusă pe revanşă. Sigur, dacă nu este vorba de dus gunoiul sau de plimbat căţelul. Asta poţi să faci chiar şi tu, regele junglei!

FECIOARĂ  Jupiter din zodie în conjuncție cu Mizar este şi el topit de căldură, aşa că nu te mai influenţează şi nu mai ai parte de evenimente notabile. O zi liniştită pe care o poţi termina la o terasă sau la un concert. Totuşi, ceva legat de un aspect legal, de jurisprudenţă. Deocamdată aspectul este neutru şi nu te afectează în niciun mod. Ia uită-te în contractul tău de muncă, citeşte-l cu atenţie. Nicioadată nu ai făcut asta. Poţi să ai surprize! Cooperează mai strâns cu partenerii sau colegii şi spune-le exact şi precis ce aştepţi de la ei. Evită enervarea şi stresul printr-o atitudine prevenitoare şi zâmbitoare faţă de anturajul apropiat, faţă de familie. Şi bea mai multă apă, cel puţin doi litri, apă de calitate filtrată neapărat prin filtre complexe, osmoză dacă se poate. Evită apa minerală care încarcă nejustificat rinichii.

BALANŢĂ   Ai mai multe probleme, care te obsedează şi nu le găseşti soluţie. Ai vrea să ceri un sfat, dar încă nu te-ai decis asupra persoanei cu care să împărtaseşti tainele tale. Mai aşteaptă!  O zi mai neobişnuită atât ca densitate cît şi ca evenimente în care poţi să faci ceva mai neobişnuit şi mai deosebit. Hermes, corespondentul grec al lui Mercur, te protejează astăzi în mod deosebit, aşa că poţi face cumpărături inspirate pentru tine, sau/şi pentru cei dragi. Dacă ai ceva de spus, astăzi este ziua, pentru că te bucuri de darul elocinţei. Planurile şi proiectele începute astăzi sunt faste şi pot să aibă o dezvoltare interesantă. Întotdeauna trebuie să ai o atitudine pozitivă, dar să nu promiţi niciodată mai mult decât poţi să faci, în speranţa că se rezolvă, sau se uită. Seară deosebită în compania celor dragi. 

SCORPION  O zi fastă, transparentă, favorabilă celor întreprinzători. În astfel de zile obstacolele, încercările de orice fel, se trec mai uşor, cu noroc şi succes. Norocul ajută pe cei îndrăzneţi!  Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi cadouri. Ceea ce cumperi astazi va face mare placere celei dragi. Astăzi eşti ceva mai sensibil. Supraveghează-ţi regimul alimentar şi nu uita că graba strică treaba, oricare ar fi ea! Aspecte nu prea favorabile ale planetelor grele şi configuraţii complexe te atenţionează să fii foarte precaut în noile proiecte pe care le începi astăzi, sau chiar la activitatea curentă. Fiecare Paradis are şarpele lui, am mai spus asta! Mai evaluează o dată, mai verifică şi poate găseşti scorpionul ascuns sub o piatră, sau cobra care te privea dintr-un tufiş.  Se ştie că ţi-e frică de cutremur, cui nu-i este frică! Fii liniştit, astăzi, nu!
 
SĂGETĂTOR   Aspectele arată o zi favorabilă inspiraţiei şi intuiţiei.  Astăzi poţi să argumentezi cu succes în sprijinul ideilor şi proiectelor tale, atât la serviciu cât şi în viaţa privată.  Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului. Dragostea şi carisma proprie sunt foarte bine aspectate. Evită, pe cât posibil schimbările de program, locurile şi oamenii necunoscuţi. Nu intra în relaţii de afaceri cu persoane nerecomandate. Nu începe ceva nou astăzi, nici măcar un pachet nou de ţigări. Fereşte-te de omul spân, cu ochelari. Ţine-ţi secretele doar pentru tine. Răbdarea ta poate fi pusă astăzi la încercare. Tăcerea este de aur, dar o vorbă potrivită, la momentul potrivit, este de platină. 
 
CAPRICORN   Ai avut şi ai în continuare, şi astăzi, o perioadă foarte densă şi obositoare. Cu toate că nu îţi place efortul prelungit, fii liniştit şi rezultatele vor fi bune, iar vacanţa se apropie. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Până la urmă timpul te favorizează. Continuă, pe alt registru, disponibilitatea ta pentru comunicare si usurinţa transpunerii în vorbe a unor trairi. Emoţional, simţi instinctiv dorinţa să fi cât mai mult în prezenţa celor la care ţii cu adevărat şi care îţi simt căldura sufletească (pe căldura asta!) şi îţi răspund pe măsură la gesturile tandre şi semnele tale de consideraţie. Pe de altă parte simţi o mişcare centrifugă de izolare, mai ales în a doua parte a zilei, o nevoie de singurătate şi solitudine în care vântul pustiului să-ţi vindece rănile sufleteşti. Cele două tendinţe sunt în echilibru dinamic şi de aceea probabil că vei trece succesiv prin stări similare cu cele descrise. 
   
VĂRSĂTOR   Nu te lăsa sustras de veşti şi informaţii contradictorii şi evident, polarizate. Tenacitatea şi voinţa trebuie să te caracterizeze, continuă proiectele tale prin metode verificate, normale. Astăzi este o vreme când trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o perioadă tensionată şi afectată financiar. Responsabilităţile pot fi şi de genul, mai drăgălaş, să scoţi căţeluşa afară la ora 11 noaptea! Vorbind serios, se pare că ai o dimineaţă mai aglomerată. Trebuie să te odihneşti mai mult, mai ales în a doua parte a zilei. Sau poate te duci la cursurile de dans? Pe total o zi bună, din punct de vedere personal. Tot ce îţi propui, la nivel rezonabil, îţi iese astăzi cu mare uşurinţă.

PEŞTI  Eşti entuziast, cu toate că este foarte cald. Optimismul tău este contagios şi reuşeşti că aduci bună-dispoziţie în anturaj, la serviciu şi acasă. Până seara te simţi foarte bine. Codul Bushido al samurailor spune că, adesea, în timpul unor bătălii, trebuie să dai importanţă detaliilor şi să tratezi în glumă lucrurile importante. Deoarece, urmează înţeleptul, lucrurile mărunte, detaliile de azi sunt sămânţa viitorelor probleme importante de mâine. Nu prea mai ai ce face cu problemele tale nerezolvate, iar rezolvarea lor te costă mulţi bani. Aşa că depistează astăzi situaţiile incipiente care se pot dezvolta în necazuri. Amenzile de circulaţie nu se pun! Mai bune concentrează-te pe problemele tale sentimentale, că ai ceva de lucru!

Tag-uri:
Jean-Paul Sartre, Benazir Bhutto, Francoise Sagan, Bertha von Suttner, James Short, prinţul William, Andrei Şerban, Puiu Călinescu, Horia Furtună, horoscop, horoscopul lui dom profesor, radu stefanescu, dom profesor

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/horoscop-465x390-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/horoscop-465x390-3-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialHoroscop
Autor: Radu Ştefănescu | marţi, 21 iunie 2016 | 0 Comentarii | 100 Vizualizari Radu Ştefănescu Pe 21 iunie s-au născut...

Preluat de la EVZ