loading…

Peste 60.000 de români și-au petrecut minivacanța de Rusalii în stațiunile de pe litoral, marcând recordul ultimilor 25 de ani pentru această sărbătoare și, conform datelor prezentate de Federația Patronatelor din Turismul(FPTR), aceștia au cheltuit în cele trei zile aproximativ opt milioane de euro.

Potrivit FPTR, vremea urâtă de la începutul lui iunie a întârziat debutul sezonului estival pe litoral, astfel că adevărata deschidere a fost în acest weekend, când turiștii au ajuns în număr mare la mare, bucurându-se de atmosfera de vacanță. Chiar dacă apa mării a fost rece, temperaturile din termometre au crescut în acest weekend la peste 30 de grade, iar cei care au venit în minivacanță au putut face plajă, scrie Mediafax.

“Acum au sosit la mare adevărații turiști de litoral, spre deosebire de minivacanța de 1 Mai, când cei mai mulți români au ajuns pe litoral pentru cluburi, iar mulți dintre ei nici măcar nu au ajuns pe plajă”, a declarat prim-vicepreședintele Federației, Dragoș Răducan.

Pentru oferta de Rusalii, tarifele de cazare au fost cu 30 la sută mai scăzute față de cele din sezon. Tarifele medii au variat de la o categorie de confort la alta, începând cu 60 de lei pe noapte camera de o stea, 100 de lei camera de două stele, 150 de lei camera de trei stele și 300 de lei camera de patru stele. Hotelierii au pregătit în acest an pachete turistice variate, care au inclus toate tipurile de masă. Unii turiști au achiziționat pachete all inclusiv, însă mulți din ei au preferat să mănânce de la autoserviri. O familie a cheltuit, în medie pe zi, 100 de lei pentru masă.

“Turiștii au cheltuit la malul mării aproximativ opt milioane de euro, cifră cu mult peste așteptările hotelierilor, depășind cu 33 la sută încasările de Rusalii de anul trecut”, se arată într-un comunicat al FPTR.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/turistii-care-au-venit-la-mare-in-minivacanta-de-rusalii-au-cheltuit-opt-milioane-de-euro-24954.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/turistii-care-au-venit-la-mare-in-minivacanta-de-rusalii-au-cheltuit-opt-milioane-de-euro-24954-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv