loading…

Pilotul german Nico Rosberg (Mercedes) a câștigat, astăzi, Marele Premiu de Formula 1 al Europei, desfășurat pe circuitul stradal din Baku, Azerbaidjan. Rosberg a ajuns la al cincilea succes în acest sezon și a mărit ecartul în clasamentul piloților față de coechipierul Lewis Hamilton.

Sebastian Vettel (Ferrari) a ocupat locul doi la Baku, la aproape 17 secunde în spatele liderului, în timp ce Sergio Perez (Force India) a completat podiumul, la 25 de secunde în urma câștigătorului, după o depășire asupra lui Kimi Raikkonen (Ferrari) în ultimele tururi, conform Mediafax.

Plecat din pole position, Nico Rosberg a condus de la început și până la sfârșit, fără să cedeze vreo secundă prima poziție. Rosberg și Raikkonen au fost singuri piloți din partea superioară care și-au păstrat pozițiile obținute în calificări. Piloții au intrat la boxe în jurul turului 13, însă Rosberg și Vettel au rămas pe circuit până în turul 20. Rosberg și-a construit un avans solid de peste 21 de secunde, cu care a efectuat prima schimbare de pneuri. Toți piloții au optat pentru înlocuirea pneurilor supersoft cu seturi de cauciucuri soft.

Sergio Perez (Force India) a fost surpriza plăcută a acestei curse. Retrogradat pe locul 7 al grilei de start după schimbarea cutiei de viteze, mexicanul a urcat pe locul 5 la start pentru ca apoi să urce pe poziția a 4-a după seria de opriri la boxe. În ultimul tur, Sergio Perez l-a depășit pe finlandezul Kimi Raikkonen.

Kimi Raikkonen a încheiat pe 4, iar Lewis Hamilton (Mercedes) a ocupat doar locul 5. Valtteri Bottas (Williams) a ocupat locul 6, în fața piloților Red Bull, Daniel Ricciardo și Max Verstappen, în timp ce Nico Hulkenberg (Force India) și Felipe Massa (Williams) și-au trecut în cont ultimele puncte puse în joc.

În urma acestei curse, Lewis Hamilton a pierdut teren în lupta cu Nico Rosberg pentru titlul mondial. Rosberg ajunge la 141 de puncte și are un avans de 24 de puncte în fața lui Hamilton (117). Al treilea la general este Vettel, cu 96 de puncte, 45 mai puține decât liderul. Kimi Raikkonen se află pe locul 4, cu 81 de puncte. Daniel Ricciardo e pe 5, cu 78 de puncte.

În clasamentul constructorilor, Mercedes rămâne lider autoritar, cu 258 de puncte, iar Ferrari urmează cu 177. Red Bull completează podiumul, cu 140 de puncte. Williams se află pe poziția a 4-a, cu 90 de puncte. Force India e pe 5, cu 59 de puncte.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/nico-rosberg-a-castigat-marele-premiu-de-formula-1-al-europei-de-la-baku-24919.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/06/nico-rosberg-a-castigat-marele-premiu-de-formula-1-al-europei-de-la-baku-24919-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv