loading…

Mai mulți parlamentari au depus un proiect legislativ menit să aprobe programul ‘Case sociale în mediul rural’, care prevede facilitarea accesului la locuințe în mediul rural, pe care să le cumpere primăriile.

“Scopul propunerii legislative îl reprezintă facilitarea accesului persoanelor fizice la locuințe sociale, din mediul rural, prin achiziționarea acestora de către unitățile administrativ-teritoriale”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ, potrivit capital.ro.

Proiectul se adresează următoarelor persoane:

– persoanele evacuate sau care urmează să fie evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari

– tinerii proveniți din instituții de ocrotire socială și care au împlinit vârsta de 18 ani

– familiile care au cel puțin 3 copii minori în întreținere

– familiile care au un venit mediu net lunat pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul salariului minim brut garantat în plată

-invalizii de gradul I și II, persoanele cu handicap

– pensionarii, veteranii și văduvele de război

– beneficiarii prevederilor Legii nr. 341/2004 a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției din 1989

– familiile care au domicliul ori reședința înscrisă în actele de identitate  pe raza unității administrativ teritoriale

 Senatorii își motivează inițiativa arătând că “accesul liber și neîngrădit la locuință este un drept al fiecărui cetățean” și că “pentru prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială, prin politicile publice inițiate, statul asigură accesul persoanelor vulnerabile la unele drepturi fundamentale, cum ar fi: dreptul la locuință…”.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/romanii-care-nu-isi-permit-o-locuinta-ar-putea-primi-gratis-case-la-tara-proiect-de-lege-23650.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/romanii-care-nu-isi-permit-o-locuinta-ar-putea-primi-gratis-case-la-tara-proiect-de-lege-23650-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv