loading…

După ce a obținut trei victorii cu Smyczek (SUA), Fucsovics (Ungaria) și Tiafoe (SUA), în calificările turneului din capitala Franței, jucătorul român a fost eliminat în primul tur pe tabloul principal la Roland Garros, de către olandezul Igor Sijslin în trei seturi, 6-1, 6-2, 7-6.

Adrian Ungur a pierdut destul de clar partida cu olandezul Igor Sijsling, ajuns la rândul lui pe tabloul principal după ce a evoluat în calificări. Românul clasat pe locul 204 în ierarhia mondială a câștigat doar 9 game-uri, fiind învins în mai puțin de 2 ore de joc. Igor Sijsling s-a impus cu 6-1, 6-2, 7-6 (5), potrivit Mediafax.

Reprezentantul țării noastre a avut o tresărire doar în setul trei, când de la 1-5 a trecut în avantaj, scor 6-5, și chiar a fost foarte aproape să câștige și setul. Adversarul a reușit însă să împingă setul într-un tiebreak, pe care l-a și câștigat cu 7-5.

Din punct de vedere al greșelilor neforțate și al mingilor câștigătoare, raportul a fost cât de cât echilibrat între cei doi jucători. Adrian Ungur a pierdut meciul în primul rând la serviciu, care nu i-a funcționat așa cum ar fi vrut. Pe primul serviciu, românul a câștigat numai 55% din puncte.

Adrian Ungur își ia, așadar, la revedere de la Roland Garros chiar din prima zi, dar cu un premiu în valoare de 30.000 de euro.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/adrian-ungur-eliminat-in-primul-tur-la-roland-garros-23647.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/adrian-ungur-eliminat-in-primul-tur-la-roland-garros-23647-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv