loading…

Trei bărbați de cetățenie bulgară căutați de aproape zece luni, bănuiți de zeci de tâlhării și furturi pe teritoriul țării noastre, au fost arestați preventiv, după ce au fost prinși în flagrant într-o parcare dintr-o comună din județul Argeș.

Trei cetățeni bulgari au fost arestați preventiv, la începutul lunii mai, de Judecătoria Pitești sub suspiciunea că au comis zeci de tâlhării, distrugeri și furturi calificate în județele Constanța, Galați, Brăila, Buzău, Olt și Argeș, între iulie 2015- aprilie 2016, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Bulgarii au fost prinși în flagant în comuna Mărăcineni din județul Argeș, imediat după ce ar fi furat dintr-o mașină o borsetă cu 6.000 de lei, după ce inițial au înțepat cauciucurile autoturismului. De altfel, anchetatorii susțin că toate faptele ar fi fost comise prin această metodă.

Din cercetări a reieșit că bărbații ar fi acționat, cu precădere, în parcările unor complexe comerciale. În timp ce conducătorii auto remediau penele de cauciuc, provocate de cei în cauză, ori așezau cumpărăturile în portbagajul autovehiculelor, aceștia sustrăgeau bani sau bunuri de valoare de pe bancheta din față a vehiculelor, lăsate nesupravegheate și neasigurate”, se arată în comunicatul Poliției.

Polițiștii spun că după fiecare astfel de faptă, cei trei bărbați se ascundeau pe teritoriul Bulgariei și că pentru prinderea lor au colaborat cu autoritățile din țara vecină.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/trei-bulgari-suspectati-de-zeci-de-talharii-si-furturi-in-romania-prinsi-in-flagrant-23598.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/trei-bulgari-suspectati-de-zeci-de-talharii-si-furturi-in-romania-prinsi-in-flagrant-23598-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv