Autor:
Florin Saiu
| sâmbătă, 21 mai 2016 | 12 Comentarii
| 1381 Vizualizari

Scandalul dezinfectanților

•Mărturii năucitoare: „Hexi Pharma nu este singura firmă care livra dezinfectanți de proastă calitate”. • „Ar trebui să izbucnească și Scandalul mănușilor chirurgicale, pentru că sunt uluitor de proaste, se rup ca panseluțele”

La mai bine de o lună de la izbucnirea scandalului legat de utilizarea în spitale a unor dezinfectanți diluați, isteria este departe de a se fi stins. Ministrul Sănătății de la acea vreme – Patriciu Achimaș Cadariu – și-a prezentat demisia, în locul lui fiind propus economistul Vlad Voiculescu. Președintele Klaus Iohannis a trâmbițat, sobru, că autoritățile și-au făcut treaba, că SRI-ul și-a onorat îndatoririle, informând organele abilitate despre aceste nereguli, Ministerul Sănătății și-a respectat sarcinile, ordonând controale care să constate raptul. Numai că nici până acum dezinfectanții de la Hexi Pharma, retrași de pe piață și din unitățile medicale, n-au fost înlocuiți cu alte produse, mai bune.

Hexi Pharma nu e singura

Și, pentru ca haosul să fie complet, câteva spitale șiau redus la minimum activitatea, doctorii preferând să practice medicina defensivă. Din tot acest scenariu sufocat de incompetență răzbate vocea unui manager de spital din București, care dezvăluie alte și alte nereguli ale sistemului sanitar: „Problema dezinfectanților de la Hexi Pharma nu este de ieri, de azi. Eu, ca manager, m-am plâns de nenumărate ori. Degeaba! De la Ministerul Sănătății n-am primit nici un răspuns, niciodată. Dumneavoastră, ca persoană fizică – dacă achiziționați un salam de calitate îndoielnică – sunați la Protecția Consumatorului. Dar noi, ca persoană juridică, n-avem cui să ne adresăm. Nu verifică nimeni calitatea produsului”.

Managerul, care ne-a rugat să-i protejăm identitatea de teama unor eventuale repercusiuni, și-a continuat tirada: „În plus, ni se impune cel mai ieftin dezinfectant de pe piață. Nu contează ce proprietăți are. Să fie la cel mai mic preț. Ce înseamnă asta? N-avem voie să mișcăm în front. Conducând un spital de stat, nu-ți permiți să contești această decizie aberantă, pentru că lucrezi cu bani publici. N-are nici o importanță dacă eu, ca manager, aș reuși să plătesc pentru achiziționarea unui dezinfectant mai scump, dar superior calitativ, și aș scoate banii din altă parte, prin negocierea unor contracte avantajoase. Nu! M-aș trezi imediat cu inspectorii Curții de Conturi pe cap. Și să vă mai spun ceva: Hexi Pharma nu este singura firmă care livra dezinfectanți de proastă calitate! Am cumpărat și din altă parte ieftin și prost. La recomandarea sistemului nostru, normal”.

„Ne-a făcut mâinile franjuri”

Doctorul își trage sufletul, pentru a face loc altor dezvăluiri: „Am făcut un experiment la mine în spital. Miam așezat chirurgii cu mâinile la spate și i-am uns cu dezinfectantul din dotare. Au sărit ca arși! Apoi, le-am turnat pe mâinile care operează zilnic un dezinfectant de calitate, mai scump, e adevărat. Au avut o senzație de catifelare, se bucurau ca niște copii, de parcă cine știe ce se întâmplase. Țin minte că aveam în birou, până de curând, vreo cinci bidoane cu dezinfectant mizer, și nu de la Hexi. Vă voi dezvălui la timpul potrivit și numele acestei firme. Stăteam pe scaun, mă uitam la bidoane, înjuram, șimi curățam mâinile de pielea care se desprindea în fâșii mici. Nu-l folosisem mult, dar știți ce conținea acest dezinfectant? Alcool pur! Ne-a făcut mâinile franjuri”.

Se pregătește „Scandalul mănușilor chirurgicale”?

Managerul-chirurg consideră că problema dezinfectanților are o rezolvare simplă: „Să-i lase, domnule, pe doctori săși aleagă dezinfectantul! Prețul superior al celor de calitate n-ar fi o problemă decât la început, pentru că, dacă achiziționezi o cantitate mai mare, vă spun că se ajunge la prețul propus de Hexi. Va apărea concurența, piața se va deschide, iar prețurile vor deveni convenabile. Dar nu, la noi trebuie să fie un singur distribuitor”.

În final, chirurgul a mai făcut scăpat un porumbel: „Ar trebui să izbucnească și <>, pentru că sunt uluitor de proaste, se rup ca panseluțele. (…) Ori de câte ori încerc să-mi pun mănușile, îmi ies degetele prin ele. E bătaie de joc!”.

Nou ministru la Sănătate

Noul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a depus ieri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură. Preşedintele Klaus Iohannis i-a spus că independenţa sa politică îi permite să rezolve „probleme sistemice” pe care alţi miniştri nu le-au soluţionat pentru că „le-a fost frică de propriul partid şi câteodată şi de Opoziţie şi foarte rar de opinia publică”. Premierul Dacian Cioloş a explicat că a „riscat” când l-a ales pe Voiculescu, „om din afara sistemului” şi cu o “viziune echidistantă”. Alianța Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical, Federația Sindicala Hipocrat, Sindicatul Promedica și Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor au salutat numirea lui Voiculescu. Acestea cer negocieri despre orele de muncă, sporul de doctorat şi salariile medicilor.



Tag-uri:
dezifectanti, bucuresti, Patriciu Achimaș Cadariu, Ministrul Sănătății, sri, Hexi Pharma, Protecția Consumatorului, Vlad Voiculescu, Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/medici_1-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/05/medici_1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEvenimente
Autor: Florin Saiu | sâmbătă, 21 mai 2016 | 12 Comentarii | 1381 Vizualizari Scandalul dezinfectanților •Mărturii năucitoare: „Hexi Pharma nu este...

Preluat de la EVZ